Theresa May cât și de alți lideri britanici au declarat că autoritățile de la Londra vor demara negocieri dure cu UE și iau în considerare măsuri de restricționare a migrației cetățenilor europeni.
"Afirmațiile noului premier britanic confirmă rezultatul referendumului, dar și direcția pe care o va urma guvernul de la Londra", a declarat Claudia Țapardel. Ea a adăugat că "Theresa May a susținut in repetate rânduri că dorește restricționarea migrației din țările UE și va face din asta pilonul esențial în negocierile cu instituțiile europene. Consider că drepturile pe care le avem ca membrii în UE vin cu niște obligații clare. Dacă Marea Britanie dorește să aibă acces pe piața europeană, atunci trebuie să accepte libera circulație a cetățenilor. Până la clarificarea acestor lucruri, cred că este important să fim vigilenți și să ne asigurăm că drepturile românilor din Marea Britanie nu sunt și nu vor fi încălcate, chiar și după eventuala ieșire a britanicilor din Uniunea Europeană. Pe teritoriul acestei țări se afla între 200.000 și 300.000 de cetățeni români care contribuie onest la economia britanică și pe care avem obligația să îi protejăm de măsuri abuzive".
Bruxelles și Londra, negocieri dure pornind de la migrație și comerț
Guvernul britanic a declarat că dorește să dea un curs nou politicilor sale, pornind de la o renegociere dură a relației sale politice și economice cu Uniunea Europeană. În replică, Claudia Țapardel precizează: "Remarc faptul că liderii britanici, impulsionați probabil de ultimele schimbări din cabinet, cred că negocierile pe care le vor avea cu instituțiile europene vor aduce un rezultat avantajos pentru Londra. În primul rând, consider că în aceste momente este important ca ambele părți să aibă o atitudine pozitiva, pragmatică și conciliantă. Totodată, trebuie să pornim de la o evaluare corectă a poziției celor două părți. Uniunea Europeană este o forță economică la nivel global, precum și cea mai mare piață de desfacere din lume, cu peste o jumătate de miliard de locuitori. Succesul acestui bloc stă în respectul pentru un set de reguli și libertăți. Ceea ce vrea Marea Britanie acum este să beneficieze de avantajele UE, dar fără a respecta regulile de funcționare ale pieței interne".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video