Data publicării:

EUROPAfest - Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti no. 1 în România

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Cel mai prestigios concurs internaţional de muzică clasică derulat în România se pregateşte pentru ediţia cu numarul 24, derulată între 13 şi 20 mai 2017 la Bucureşti şi Sibiu.

108 flautişti din 36 de ţări – Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Columbia, Coreea de Sud, Croaţia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Letonia, Marea Britanie, Mexic, Muntenegru, Olanda, Polonia, Rep. Moldova, România, Rusia, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Taiwan-China, Turcia, Ucraina, Ungaria,

Venezuela, vor concura pentru premii de 10.000 Euro.

Juriul este format din artişti ai scenei internaţionale şi profesori de la academii de prestigiu din Italia, Franţa, China, Israel, Ungaria şi România. Primele etape se desfăşoară în Bucureşti, iar Finala la Sala Thalia din Sibiu, alături de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. 

Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti este un eveniment de ţinută, care s-a remarcat în peisajul cultural autohton şi internaţional prin calitatea muzicală prezentată, prin numărul record de participanţi înregistrat la un concurs organizat în România, dar şi datorită carierelor de succes şi recunoaşterii mondiale ulterioare de care s-au bucurat de-a lungul timpului laureaţii săi. Derulat anual din 1994, concursul a inclus alternativ diferite discipline: pian, vioară, clarinet, flaut, compoziţie, canto, 2017 fiind dedicat flautului.

(w670)

Misiunea concursului este de a descoperi, a premia şi a promova valorile noii generaţii a muzicii clasice, de a sprijini tinerii artişti în construirea unei cariere de succes, de a încuraja mobilitatea şi a oferi o platformă de schimburi interculturale. 

Depaşind graniţele unui concurs tradiţional de muzică clasică, JIMCDL oferă participanţilor şansa de a beneficia de master-classes cu specialişti din ţară şi străinatate, iar caştigătorii sunt incluşi cu prioritate în programele naţionale şi internaţionale derulate de organizatori: Turneul Laureaţilor, PROMS-Jazz & Classic etc. Astfel, fiecare participant are şansa să-şi exploateze potenţialul la maximum, să interacţioneze cu muzicieni din alte ţări, să-şi îmbogăţească cunoştinţele, totul într-un mediu deschis, care încurajează performanţa.  

Cu prilejul Lipatti 100, aniversarea a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti, organizatorii acordă studenţilor şi elevilor accesul liber la manifestări. De asemenea, directorul concursului, Dl. Luigi Gageos sprijină apropierea tinerilor români de muzica clasică, prin implicarea unui numar de 30 - 40 voluntari în derularea evenimentului. Mai multe informaţii se găsesc pe www.dinulipatti.ro  

Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti are loc sub umbrela EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic.Sub sloganul It's all about live quality music!, EUROPAfest, prezintă în perioada 11 – 20 mai peste 300 de artisti / 45 de ţări. Agenda mai cuprinde: Opening Gala – Bucuresti & Sibiu, concerte de jazz, blues, pop si muzica clasica, Bucharest International Jazz Competition, master-classes şi workshopuri, Caffe Festival, Festival's corner şi Gala EUROPAfest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel