Data publicării:
• Europa Liberă, articol Kovesi. Chirieac: Eu nu îmi revin. O simplă declarație...
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat articolul critic publicat de Europa Liberă, cu privire la situația Laurei Codruța Kovesi.
"Eu nu îmi revin, după articolul celor de la Europa Liberă. Este, după ştiinţa mea, prima analiză realistă pe care o face un organ de presă semnificativ din lumea occidentală, vizavi de doamna Kovesi şi situaţia din România. Adesea, am discutat de războiul româno-român, tot dezastrul din România, făcut în numele luptei împotriva corupţiei, luptă care poate a început la un moment dat, dar a eşuat dramatic într-o poliţie politică fără precedent, în Europa Centrală şi de Est, țări care au cunoscut comunismul. Totul putea fi oprit la momentul respectiv de o simplă declaraţie. Aici este dramatismul îngrozitor al lucrurilor. O simplă declaraţie a Ambasadei SUA la Bucureşti. Dacă, de pildă, în declaraţia respectivă Excelenţa Sa Hans Klemm ar fi spus: "Noi susţinem lupta împotriva corupţiei, susţinem parteneriatul strategic, dar în acelaşi timp dezavuăm orice fel de abuzuri", în acel moment, totul se opreşte. Pentru că toate faptele acestea abominabile s-au desfăşurat având în spate sprijinul necondiţionat al partenerului strategic", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3.
Vezi și: Listă PSD europarlamentare. Primele nume: Patru candidați surpriză
"De ce mă refer, în special, la SUA?"
"De ce mă refer, în special, la SUA? Pentru că SUA reprezintă cel mai important partener al României, categoric, chiar dacă suntem membri UE. Dacă cineva ar fi venit cu un asemenea comunicat, ar fi contat, fără îndoială. Cel care punea capăt abuzurilor în prima secundă, după citirea comunicatului, era Ambasada SUA la Bucureşti. Europa Liberă este un post de radio finanţat de Congresul Statelor Unite ale Americii - că aşa se prezentau şi nu s-a schimbat nimic", a spus analistul politic.
"Este atât de simplu! În toţi anii aceştia, americanii ne-au luminat viaţa cu Vocea Americii şi Europa Liberă. Atât să spună domnule: drepturi şi libertăţi!", a mai adăugat Bogdan Chirieac.
Vezi și: Kovesi, document bombă. Gâdea: Cel mai important Breaking News din viața mea
Ce spune Europa Liberă despre Kovesi
"Cumva, pare-se că gena revoltei împotriva corupției establishmentului tinde să uniformizeze spațiul social-politic româno-bulgar și să-l facă insensibil la nuanțe. Pentru cei care suferă de dicromatopsie, altfel spus, incapacitatea de a distinge culorile, aripile îngerilor justiției vor părea mereu albe, iar activitatea Laurei Kövesi ireproșabilă. Însă, în ciuda imnelor de laudă, viața ei e plină de griuri: a mințit repetat în legătură cu protocoalele încheiate cu serviciile secrete și cu alte agenții ale statului, a plagiat într-o proporție „acceptabilă" din punct de vedere universitar, a avut legături periculoase și încă neexplicate cu parte dintre cei cărora le fabrică acum dosare, a făcut presiuni asupra subalternilor să direcționeze anchetele către zonele de confort politic. Un om ca toți oamenii, cu păcatele și virtuțile sale care nu ar putea fi văzute, desigur, de la Sofia, de vreme ce nu sunt băgate în seamă nici din mijlocul Pieței Victoria", scrie Europa Liberă, în articolul mai sus menționat, publicat pe 8 martie 2019.
"Crimele s-au prescris și dosarul clasat"
"De asemenea, azi nu știm mai multe despre crimele și criminalii Revoluției decât acum treizeci de ani. Ba chiar, pe tura Laurei Kövesi de procuror general (octombrie 2015), crimele s-au prescris și dosarul clasat. A fost nevoie de un impuls din înaltul Cotrocenilor pentru ca procurorii să-și reia cercetările și dosarul să ajungă în instanță. Nici dosarele cu crimele din timpul mineriadelor nu stau mai bine. România a fost măturată de războaie civile succesive vreme de mai bine de doi ani, adică între decembrie 1989 și sfârșitul lui 1991, ba chiar și după. Războaie care au rămas și ele, ca și Revoluția, niște crime cu autor necunoscut, dar notoriu. Unii făptași sau complici ai acestora la crimele în masă au ajuns șefii acestei țări, alții au ajuns academicieni", afirmă publicația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News