EURO U21 2019 | Ripoll, selecționer Franța: Ar fi cea mai simplă cale să ne prăbuşim!
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
România are şase puncte în Grupa C la Campionatul European U21, la egalitate cu Franţa, dar cu un golaveraj superior. În ultima etapă, tricolorii vor întâlni reprezentativa Hexagonului, iar un egal ar califica ambele echipe în fazele eliminatorii.

Selecţionerul Franţei, Sylvain Ripoll, spune că nu vrea să se complice, astfel că echipa sa va aborda meciul de la Cesena la victorie: „Să jucăm la egal ar fi cea mai simplă cale să ne prăbuşim! Da, ştim că o remiză poate fi decisivă, dar vom juca la victorie. Nu ne vom asumă riscuri nebune", a spus Ripoll, după meciul cu Croaţia, scor 1-0.

România are cel mai bun golaveraj din grupă (8-3), după victoriile cu Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2). Francezii se pot lăuda cu un golaveraj de 3-1, după ce au învins Anglia (2-1) şi Croaţia (1-0).

În cazul unui rezultat pozitiv, elevii lui Rădoi se vor califica de pe primul loc în semifinală şi vor înfrunta, cel mai probabil, reprezentativa Germaniei. Dacă România se va califica de pe locul doi, ar putea da peste Polonia în fazele eliminatorii, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel