Euro, 1-1 cu dolarul. Cum e afectată România. Adrian Negrescu: BNR nu va putea ține la nesfârșit leul la acest nivel
Euro, cel mai mic nivel față de dolar din 2002 încoace.
Moneda euro a ajuns marţi la paritate cu dolarul american, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, afectată de riscul întreruperii livrărilor de gaze ruseşti pentru economia europeană.
Economistul Adrian Negrescu explică, pentru Radio DCNews, care ar putea fi motivele pentru care euro pierde teren în fața dolarului, apreciind că aprecierea monedei americane este generată și de situația geopolitică, SUA fiind mai puțin afectate de urmările agresiunii Ucrainei de către Federația Rusă.
”Euro, din păcate, nu mai este privit cu același interes de către investitori. Temerile investitorilor legate de criza din Ucraina generează această depreciere a monedei euro. Un alt motiv este legat de ezitările BCE în privința măsurilor vare să atenueze inflația fără precedent în ultimii 25 de ani în Europa, măsuri care întârzie și erodeaază performanța economică a zonei euro”, arată Negrescu
În același timp, analistul arată că impactul pentru România, în urma deprecierii euro față de dolar, va veni în special din zona cotației în dolari a petrolului.
”Noi avem o economie bazată pe euro. Cam tot ce consumăm noi, produse servicii aduse din Occident, vine la cursul euro. Impactul semnificativ pe care îl vom resimți va fi prin prisma prețurilor în dolari. Ne gândim în primul rând la costul carburanților; petrolul se calculează în dolari și cu cât dolarul se întărește mai mult, cu atât prețul carburantului va fi mai mare.
Pe de altă parte, să ne așteptăm ca și cursul leului să fie influențat, mai cu seamă că BNR nu va putea ține la nesfârșit leul la acest nivel, aproape ireal, de 4,94.
Este probabil, așa cum estimează băncile, ca euro să atingă nivelul de 5 lei în perioada următoare, iar un prim semnal legat de modul în care Banca Națională privește perioada următoare este dat de creșterea dobânzii cheie într-un ritm fără precedent în ultimii 20 de ani.
Soluția este să cumpărăm cât mai mult din producția internă. Să încercăm să stimulăm consumul intern. Toate semnalele ne arată că economia încetinește”, arată analistul economic.
Cursul euro - dolar, la cel mai mic nivel în ultimii 20 de ani
În jurul orei 11:50 GMT, un euro se tranzacţiona pentru un dolar, un nivel fără precedent după luna decembrie 2002, în condiţiile în care moneda americană s-a apreciat cu 14% de la începutul anului graţie faptului că investitorii consideră moneda americană drept o valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe, scrie Agerpres.
De mai multe luni, moneda euro este supusă la presiuni pe pieţele financiare din cauza războiului din Ucraina şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia ridicată. Un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia.
Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei...
Citește mai departe pe Radio DCNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News