Data publicării:

EURO 2020 - Unde vom vedea meciurile. Cum vor arăta spațiile publice conform normelor UEFA

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

UEFA a prezentat autorităților locale oferta de organizare a spațiilor publice dedicate EURO 2020, acolo unde vor fi postate ecranele pentru a vedea meciurile.

Walid Bensaoula, manager UEFA pentru țările gazdă EURO 2020, a prezentat, marți, în România, conceptul de organizare a spațiilor de vizionare publică a meciurilor de la Campionatul European, altundeva decât în orașul-gazdă București. La întâlnirea organizată la Palatul Victoria au fost prezenți reprezentanții mai multor autorități locale interesate în a amenaja astfel de locații.

În principiu, spațiile de vizionare publică vor fi asemănătoare cu Fan Zone-ul din Piața Constituției din București, dar vor fi organizate după reguli speciale impuse de UEFA și fără nicio contribuție financiară din partea forului european. Astfel, orice localitate din țară va putea solicita amplasarea în piețe publice, parcuri sau stadioane de ecrane gigant pe care să fie vizionate meciurile de la EURO 2020. UEFA va oferi gratuit un  număr limitat de licențe de transmisie TV ofertanților care vor demonstra că, pe lângă vizionarea meciurilor, iubitorii fotbalului vor avea parte de experiențe inedite, se vor putea distra pe parcursul EURO 2020 și vor trăi la cote înalte bucuria fotbalului adus de Campionatul European.

EURO 2020 la Tv - Divertismentul, factor important

Subiectivitatea acestor criterii de selecție este dublată însă de evaluarea planului concret al orașelor organizatoare, prin care comunică dacă fanii vor plăti intrarea sau nu, și dacă da în ce cuantum, dacă locația este una cu conotații istorice sau turistice pentru respectiva localitate, care este gradul de securitate asigurat spectatorilor, ce facilități de divertisment le oferă acestora.

Organizatorii locurilor de vizionare publică vor trebui să asigure gratuit spații comerciale sponsorilor UEFA, la cererea acestora. Totodată, organizatorii locali nu pot angrena sponsori proprii care sunt în concurență cu cei ai UEFA.

Scrisorile de intenție ale autorităților locale pot fi trimise la Federația Română de Fotbal sau la Guvernul României până la sfârșitul lunii ianuarie 2020. La acea dată va fi cunoscută aproape în totalitate componența grupelor la turneul final și programul meciurilor. La sfârșitul lunii martie UEFA va decide căror orașe le acordă licență gratuită de transmitere a meciurilor. Abia în aprilie 2020 grupele vor fi complete, după calificarea ultimelor 4 reprezentative provenite din play-off-ul Nations League.

EURO 2020 la Tv - Vizionare publică în sistem comercial


În eventualitatea în care unele orașe nu primesc girul UEFA, mai au totuși posibilitatea organizării spațiilor de vizionare publică în sistem comercial, adică prin plata licenței de organizare la UEFA și fără nicio obligație față de sponsorii competiției.

Pe durata turneului final, Bucureștiul va găzdui 4 meciuri: 3 meciuri din grupa C, programate pentru 14, 18 și 22 iunie 2020 și un meci în optimi, programat pe 29 iunie 2020. Toate cele 4 meciuri vor avea loc pe Arena Națională.

Citește și:

VAR în Liga I din România - anunțul LPF. "Soluții sunt, dar sunt și probleme..."

Jumătate din cluburile de Liga I au primit licența UEFA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel