Data publicării:

EURO 2020 promovat de 34 de fotbaliști celebri

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

UEFA i-a prezentat pe cei 34 de ambasadori care vor promova EURO 2020.

UEFA a dezvăluit joi numele celor 34 de ambasadori ai turneului final al Campionatului European de anul viitor (12 iunie - 12 iulie 2020), care va avea loc în 12 oraşe de pe continent, între care şi capitala României, pentru a se marca astfel şase decenii de la prima ediţie a acestei competiţii. Forul fotbalistic continental a precizat că toţi ambasadorii sunt 'legende care au marcat istoria' şi şi-au pus amprenta asupra fotbalului european.

Citește și: Tristețea căpitanului: Ghencea era casa noastră

60 de ani de Campionate Europene

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a asigurat că 'este o onoare' ca vedete precum danezul Peter Schmeichel, francezul David Trezeguet sau portughezul Luis Figo 'să se implice activ în promovarea celor 60 de ani ai Campionatului European'. David Trezeguet, care a marcat golul de aur pentru Franţa în finala EURO 2000, împotriva Italiei, a declarat cu această ocazie că 'acest Campionat European este mai mult decât fotbal şi va fi o adevărată sărbătoare în 12 locaţii excelente şi o modalitate potrivită de a sărbători cei 60 de ani ai acestei mari competiţii'. Pentru Peter Schumacher, 'câştigarea EURO 1992 a pus Danemarca pe harta fotbalului mondial', iar la ediţia din 2020 'jucătorii vor avea ocazia să evolueze în faţa propriilor suporteri', iar acest lucru va reprezenta 'un stimulent şi o onoare pentru ei', precum şi o 'ocazie de neratat'.

Alături de Trezeguet, Schmeichel şi Figo, au mai fost desemnaţi ambasadori ai EURO 2020 alţi foşti jucători de top precum englezii Steve McManaman, Alan Shearer şi Michael Owen, spaniolii Xabi Alonso, Carles Puyol, Gaizka Mendieta şi Xavi Hernandez, francezii Thierry Henry, Robert Pires, Marcel Desailly, Youri Djorkaeff, Christian Karembeu, germanii Juergen Klinsmann şi Lothar Matthaeus, italienii Alessandro Del Piero şi Gianluca Zambrotta, olandezii Ruud Gullit, Patrick Kluivert şi Clarence Seedorf, portughezii Vitor Baia, Maniche, Ricardo Carvalho, Deco, Nuno Gomes, rusul Andrei Arşavin, grecii Angelos Charisteas, Antonios Nikopolidis, suedezul Henrik Larsson, danezul Brian Laudrup, cehii Karel Poborsky, Vladimir Smicer.

Preliminarii EURO 2020

Preliminariile EURO 2020 vor debuta joi, iar turneul final de anul viitor se va disputa, în premieră, cu 24 de participante, meciurile urmând să aibă loc la Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublín, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Pentru EURO 2020, din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Citește și: Un al doilea Messi. Lovitură pentru starul Barcelonei: Un geamăn întârziat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel