Scopul prezenţei mele e să mă asigur că pot fi finalizate aceste lucrări pe care ne-am angajat că vor fi finalizate. În 2014 noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiţii pentru a putea organiza cele patru meciuri de la Campionatul European. Practic, se poate spune că timp de patru ani nu s-a făcut aproape nimic. Deşi toată lumea ştia că noi avem nişte angajamente luate pe care trebuie să le îndeplinim', a spus Ludovic Orban.
Calea ferată Gara de Nord- Otopeni, decizie fermă pentru realizare
Acesta a precizat că nu îşi imaginează ca proiectul construcţiei căii ferate care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni să fie oprit definitiv printr-o decizie a instanţei. 'În afara stadioanelor, mai avem angajamente care sunt legate de finalizarea Aeroportului Otopeni, de calea ferată care în momentul de faţă se confruntă cu un posibil blocaj cauzat de o acţiune în instanţă. Sperăm să deblocăm proiectul, chiar în această dimineaţă am discutat cu ministrul Transporturilor referitor la soluţionarea atât a proiectului aeroportului, cât şi găsirea unei soluţii care să ne permită finalizarea lucrărilor la calea ferată. Acum constructorul nu se poate plânge pentru că are front de lucru cu excepţia acelei suprafeţe care e disputată şi asupra căreia instanţa va trebui să se pronunţe. Oricum, nu pot să-mi imaginez o decizie care să nu permită efectuarea lucrărilor. În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să ne asigurăm că toate lucrările care au demarat se vor derula în conformitate cu programul de lucru. Şi cel puţin acele lucrări care pot fi finalizate, să fie finalizate', a menţionat Orban.
Vizită pe șantierele Euro 2020
Premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu şi directorul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Pătrăşcoiu, au vizitat, luni dimineaţă, şantierul Stadionului Steaua pentru a verifica stadiul lucrărilor. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.
UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti, conform AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană