EURO 2020 | Italia și Anglia, în finală. Pronosticul lui Gușă / video
EURO 2020 se apropie cu pași repezi de final, iar duminică urmează să asistăm la marea finală Anglia - Italia.
Vineri, în cadrul emisiunii „Deferiți mass-media” de la DCNewsTV, Cozmin Gușă a dezvăluit cu cine ține.
„Cu sufletul, sigur că țin cu Italia. Însă avantajele de care beneficiază Anglia pe Wembley... s-au văzut și în semifinala cu Danemerca... s-ar putea să precumpănească. Dar, oricum, va fi un mare spectacol. Va fi o competiție de stiluri pentru niște națiuni fericite care încă se mai remarcă și prin sport”, a spus Cozmin Gușă.
„La noi, sportul a ajuns o Cenușăreasă”, a adăugat Cozmin Gușă.
„Aș merge tot ca Cozmin, cu Italia”, a spus și Bogdan Chirieac la finalul emisiunii de vineri de la DCNewsTV.
Deferiți mass-media, 9 iulie 2021. Chirieac, Gușă și Vâlcu dezbat subiectele săptămânii
Selecţionata de fotbal a Italiei s-a calificat în finala EURO 2020 după ce a învins reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, marţi seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în prima semifinală, în care scorul a fost egal după 120 de minute, 1-1 (0-0, 1-1).
Italia a reuşit să deschidă scorul prin Federico Chiesa (60), dar Spania, care a dominat jocul, a izbutit egalarea pe final, prin noul-intrat Alvaro Morata (80). La loviturile de departajare, Belotti, Bonucci, Bernardeschi şi Jorginho au transformat pentru italieni, iar Gerard Moreno şi Thiago Alcantara au înscris pentru spanioli. Manuel Locatelli a ratat pentru azzurri (a apărat Unai Simon), iar de la iberici au irosit penalty-urile Olmo (şut peste) şi Morata (a apărat Donnarumma).
Italia are un titlu european, obţinut în 1968, pe teren propriu, iar de două ori a pierdut finala, în 2000 (în faţa Franţei) şi în 2012 (în faţa Spaniei).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News