Data publicării:
Euro 2020. Danemarca "a demolat" Țara Galilor și e prima echipă calificată în sferturile de finală
Danemarca este prima echipă calificată în sferturile Campionatului European de Fotbal. Reprezentativă nordică a învins clar Țara Galilor în optimile competiției.
Danemarca este prima echipă calificată în sferturile de finală ale EURO 2020 la fotbal, după ce a învins selecţionata Ţării Galilor cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Johan Cruijff ArenA din Amsterdam.
Danezii au obţinut o victorie răsunătoare, prin golurile marcate de Kasper Dolberg (27, 48), Joakim Maehle (89), Martin Braithwaite (90+6).
Danemarca, prin echipă care a trecut de grupă în istoria EURO după ce a pierdut primele două meciuri, a fost de departe echipa mai bună, câştigând la scor în ziua în care se împlineau 29 de ani de când cucerea titlul continental (2-0 cu Germania în finală).
Paradoxal, galezii au început mai ofensiv, au pasat mai bine şi au reuşit să îşi creeze primele ocazii de gol. Bale a trimis de două ori pe lângă poartă (10, 12), cu şuturi de afara careului, iar James (18) a tras pe spaţiul porţii, dar Schmeichel nu a avut emoţii.
Danemarca a pus stăpânire pe joc treptat, iar în min. 27 a reuşit să deschidă scorul - Dolberg şutând foarte bine, cu efect la colţ, de la circa 20 de metri.
Acelaşi Dolberg (32) a creat pericol la poarta galeză, la centrarea lui Damsgaard, însă Ward a fost atent.
Ward, care e coleg cu Schmeichel la leicester City, a acordat corner în finalul primei reprize (45+1), la un şut al lui Maehle la colţul scurt.
Danemarca - Țara Galilor, repriza a doua
Danemarca a avut un debut perfect de repriză secundă, Dolberg marcând din apropiere (48), după o respingere greşită a lui Neco Williams la centrarea lui Braithwaite. Fostul atacant al lui Ajax a reuşit dubla la Amsterdam, pe un teren pe care îl cunoaşte foarte bine.
Echipa antrenată de Rob Page a încercat să dea replica, dar fără a se apropia prea periculos de poarta lui Schmeichel. Bale (53) a reluat imprecis o minge cu capul, deşi Moore era în poziţie mai bună. Apoi, Christensen a blocat şutul lui James (59), iar Allen (63) a tras din voleu de la 18 metri, peste poartă.
Danezii s-au mulţumit să se apere în faţa unei echipe lente, lipsită de inspiraţie, încercând să dea noi lovituri pe contraatac.
Jensen a fost aproape de gol (65), dar şutul său la colţul lung s-a dus milimetric pe lângă bară.
Pe final, galezii au căzut complet, iar Braithwaite a trimis în bară din câţiva metri, la o minge respinsă de portar la lovitura de cap a lui Cornelius (86). Maehle (89), găsit complet liber de Jensen, a şutat la colţul scurt şi a făcut 3-0. Braithwaite (90+6) şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, după o combinaţie cu Cornelius, golul fiind validat de VAR.
În plus, galezii au încheiat în zece, Harry Wilson primind cartonaş roşu (90) pentru un fault dur la Maehle.
Galezii, semifinalişti în 2016, încheie cu a doua calificare consecutivă din grupe.
În sferturi, pe 3 iulie, Danemarca va întâlni câştigătoarea dintre Olanda şi Cehia, la Baku.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News