EURO 2020. Hummels, marcat de autogolul cu care Franţa a învins Germania: Înfrângerea ne doare pe toţi, dar în special pe mine
Fundaşul central german Mats Hummels a afirmat, pe reţelele de socializare, că înfrângerea suferită în faţa Franţei a rănit întreaga echipă şi în mod special pe el, deoarece golul înscris în propria poartă a stabilit soarta partidei.
"Înfrângerea ne doare pe toţi, dar în special pe mine pentru golul înscris în propria poartă", a precizat Hummels, informează agenţia EFE.
"Am dat totul şi am dus o luptă grozavă. Ştim, de asemenea, că ne putem îmbunătăţi jocul. Dar s-a văzut că vrem să participăm la acest turneu, că vrem să generăm entuziasm şi să avem succes", a adăugat Hummels.
Autogolul lui Hummels a fost primul al unei reprezentative germane la un Campionat European şi primul la un turneu după 1978, când Berti Vogts a înscris şi el în propria poartă. Campioana mondială Franţa a învins echipa de fotbal a Germaniei cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Fussball Arena din Munchen, în meciul său de debut în Grupa F a turneului final EURO 2020.
***
Campioana mondială Franţa a învins echipa de fotbal a Germaniei cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Fussball Arena din Munchen, în meciul său de debut în Grupa F a turneului final EURO 2020. Franţa a câştigat duelul ultimelor două campioane mondiale printr-un autogol, marcat de Mats Hummels (20).
Les Bleus, finaliştii ediţiei trecute a Campionatului European, au început mai bine şi au reuşit să deschidă scorul, dar apoi ai preferat să se retragă într-o defensivă beton şi să accepte dominarea teritorială a echipei antrenate de Joachim Loew, acţionând apoi doar pe contre, în special prin Mbappe.
Franţa a avut o primă oportunitate, însă Pogba a trimis cu capul peste poartă din 6 metri, după un corner Griezmann (16). Un minut mai târziu, Mbappe a tras din partea stângă, dar Neuer a respins. Echipa antrenată de Didier Deschamps a deschis scorul în min. 20, când Hummels a trimis nefericit în propria poartă centrarea în forţă a lui Lucas Hernandez, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News