Data publicării:

Eugen Teodorovici, mesaj pentru româncele din Diaspora de 8 martie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Eugen Teodorovici, ministru de Finanţe în Guvernul Dăncilă, a transmis un mesaj româncelor din Diaspora cu ocazia zilei de 8 martie. 

"Ziua de 8 Martie ne oferă prilejul potrivit pentru a spune femeilor din viața noastră cât de mult înseamnă pentru fiecare dintre noi. Și pentru că mama este prima femeie din viața fiecărui om, se cuvine să-i mulțumim pentru tot ceea ce a avut grijă să ne sădească în suflet, fără a cere absolut nimic în schimb.

Mai apoi, se cuvine să ne îndreptăm gândul către aceea din viața fiecăruia - soție, prietenă, iubită, soră, bunică - pentru care simțim ceva aparte când îi rostim numele: tandrețe, pasiune, bucurie, bunătate ori recunoștință.

Și nu pot să nu mă gândesc acum la familiile în care mama este plecată la muncă departe de copii și soț, la bunica ce și-a asumat din nou rolul de mamă și să le urez multă sănătate și șansa de a se reuni cât mai curând cu familiile lor dragi.

La mulți ani și o primăvară încărcată de speranță!", a scris Eugen Teodorovici pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel