Data publicării:

Eugen Teodorovici, discuţii la Washington cu mediul de afaceri american şi cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici s-a întâlnit joi, la Washington, cu reprezentanţi ai Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO) şi ai mai multor companii care fac parte din BCIU (Business Concil for International Understanding). 

Companiile care au avut reprezentanţi la întâlnirea cu ministrul român al Finanţelor sunt Motorola Solutions, Pardon Corporation, Textron, Exxon Mobil, Parson Corporation, Amgen, Amro, Metlife, Google, Swiss Re Management, Merk şi Lockheed Martin. În cadrul discuţiei, ministrul Finanţelor a prezentat cadrul macroeconomic stabil al României şi potenţialul de creştere, precizează MFP.  De asemenea, sursa citată arată că, pentru ca 2019 să fie anul investiţiilor, alocarea bugetară către cele trei domenii importante, sănătate, educaţie şi infrastructură a fost prioritară. 


O a doua temă abordată a fost asigurarea unui cadru legal propice investiţiilor străine

 

"Am stabilit un cap de pod al relaţiilor economice româno-americane şi ne-am întâlnit cu reprezentanţi ai BCIU, pe care i-am invitat să investească în România. Atitudinea părţii americane a fost favorabilă şi am purtat o discuţie deschisă despre mediul economic şi potenţialul de dezvoltare a României", a precizat Eugen Teodorovici. La rândul său, Jeffrey Donald, prim-vicepreşedintele BCIU, a catalogat drept constructivă şi pragmatică discuţia cu ministrul român. 

"Discuţia avută cu ministrul român al Finanţelor este una constructivă şi pragmatică. Apreciez modul direct de abordare în relaţia cu mediul de afaceri", a precizat Jeffrey Donald, prim-vicepreşedintele BCIU. Eugen Teodorovici a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale, respectiv cu Koen Davidse, noul director executiv al constituentei olandeze din care face parte România, Arup Banerji, director de ţară pentru Europa Centrală şi Statele Baltice, Tatiana Proskuriakova, director de ţară pentru pentru România şi Ungaria. 

"Au fost purtate discuţii legate de colaborarea în cadrul constituentei, au fost trecute în revistă proiectele existente şi viitoare ale Băncii în ţara noastră, precum şi evoluţiile şi perspectivele viitoare pe domenii de interes pentru Guvernul României. Ministrul român al Finanţelor se află în aceste zile în capitala Statelor Unite ale Americii unde va participa la Reuniunea de primăvară a Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Eugen Teodorovici va conduce delegaţia Consiliului Uniunii Europene la reuniunea miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20 şi la reuniunea Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel