Data actualizării:
Data publicării:

Eugen Neagoe, noul antrenor al echipei Universitatea Cluj

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto Arhivă DC News Galerie U Cluj
Foto Arhivă DC News Galerie U Cluj

Eugen Neagoe este începând de joi noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Cluj, a anunţat clubul pe site-ul său oficial. 

Alegeri prezidentiale 2024

Tehnicianul în vârstă de 55 de ani va debuta pe banca echipei clujene la duelul din etapa a şaptea a Superligii cu FC Voluntari, programat vineri, de la ora 18:45, pe Stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari.

Din staff-ul lui Eugen Neagoe vor face parte Fadi Haddad (antrenor secund), Cristian Sandu (preparator fizic) şi Florentin Rădulescu (antrenor cu portarii), precizează sursa amintită.

Până în prezent, Neagoe a mai antrenat formaţiile Aris Limassol, Nea Salamis, Politehnica Iaşi, Sepsi OSK, Dinamo Bucureşti, FC Hermannstadt şi Astra Giurgiu.

Născut în judeţul Dolj, la Orodel, Eugen Neagoe a făcut primii paşi în fotbal la Universitatea Craiova, unde a cunoscut şi cele mai mari succese din cariera de fotbalist, câştigând campionatul în sezonul 1990/1991 şi Cupa României în ediţiile 1990/1991 şi 1992/1993.

A mai evoluat la Electroputere Craiova, Vasas (Ungaria), Ferencvaros (Ungaria), Alki Larnaca (Cipru), Omonia Nicosia (Cipru), Veria (Grecia), după care a revenit în România la Dinamo Bucureşti.

Alături de Ferencvaros, Eugen Neagoe a reuşit să câştige titlul şi cupa în Ungaria în sezonul 1994/1995. Eugen Neagoe şi-a început cariera de antrenor ca secund al lui Victor Piţurcă, alături de care a lucrat la Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, ASIL Lysi (Cipru), Steaua Bucureşti, dar şi la echipa naţională a României, în perioada 2011-2014. Primul club la care a ocupat funcţia de antrenor principal a fost Aris Limassol (Cipru).

După ce a antrenat formaţia Nea Salamis (Cipru), Eugen Neagoe a revenit în România pe banca tehnică a Politehnicii Iaşi, unde s-a clasat pe primul loc din play-out-ul din Liga 1 în sezonul 2016/2017. Au urmat doi ani la cârma celor de la Sepsi OSK. Alături de covăsneni a încheiat sezonul 2017/2018 pe locul nouă, iar în următorul sezon a reuşit să ajungă cu Sepsi în play-off-ul primei ligi.

Neagoe a pregătit-o apoi pe Dinamo Bucureşti, iar în octombrie 2019 a preluat banca tehnică a celor de la FC Hermannstadt. Ultima echipă la care a activat Eugen Neagoe a fost Astra Giurgiu, în sezonul 2020/2021.

Neagoe îl înlocuieşte la Universitatea pe Erik Lincar, care s-a despărţit de echipa pe care a promovat-o la finalul sezonului trecut din cauza rezultatelor nefavorabile din acest debut de sezon. Universitatea Cluj ocupă penultimul loc (15) după şase etape, cu doar două puncte, obţinute cu FCSB şi Universitatea Craiova. 

Citește și - Cei de la Maribor râd de CFR Cluj: Pentru ei, Maribor e ca Real Madrid. Am văzut multă incompetenţă

 

Declaraţiile prin care Dan Petrescu ridică în slăvi adversarii celor de la CFR Cluj înaintea meciurilor de cupe europene s-au întors împotriva sa.  

Concret, directorul sportiv al celor de la Maribor este sigur că echipa sa va trece de campioana ultimelor cinci ediţii ale Ligii 1. 

”Pentru CFR Cluj, Maribor este precum Real Madrid! Românii sunt puternici în dueluri, așa că Maribor trebuie să fie mai agresivă. Maribor este în avantaj pe tranziții, care sunt la un nivel mult mai bun decât ale românilor. În același timp, CFR Cluj are nevoie de o mulțime de situații pentru a marca.

CFR Cluj m-a surprins foarte neplăcut, având în vedere că vorbim despre campioana României. Am văzut multă incompetență la meciul cu Șahtior Soligorsk. CFR Cluj este o versiune puțin mai bună decât Soligorsk. De mult timp nu am mai văzut atât de multă nesiguranță pe faza de atac și la finalizare.

Sunt foarte optimist și cu siguranță Maribor va juca în grupele UEFA Conference League, pe merit”, a declarat directorul sportiv al celor de la Maribor, Zlatko Zahovic, pentru Ekipa. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel