Iată textul scris de Radu Călin Cristea pentru dcnews.ro: 

Se întîmpla să fie prin '86 – '87. Veneam de la București ca să-mi petrec Crăciunul acasă, la ai mei, în Ardeal.

Călătorie lungă, tren mizerabil. Ieșind la o țigară, am dat peste doi ciobani care, înghesuiți la capătul vagonului, lîngă toaletă, fumau și ei și își pasau o sticlă cu palincă. Erau echipați ca la carte. Le lipseau doar oile. M-au îmbiat și pe mine și n-am refuzat. Eram bucuros că tocmai publicasem în Amfiteatru un studiu mare despre poezia lui Octavian Goga. Le-am arătat și ciobanilor eseul meu. Erau uimiți. Nu puteau face legătura între mine – persoană fizică și autorul articolului. Se uitau cînd la mine, cînd la articol. Apăruse un blocaj, n-am insistat.

"Ciobanii mă ascultau vrăjiți"

Apoi le-am citit cîteva din versurile citate în comentariu și le-am vorbit de lumea lui Goga. Mă ambalasem, iar ciobanii mă ascultau vrăjiți. Știam pe vremea aceea multe poezii pe de rost. Așa că m-am pus pe recitat. Li se luminase fața. Palinca își făcea efectele. Lumea ce se foia în preajma toaletei asista la mica noastră întîmplare artistică.

Am recitat patetic, pătruns de mesajul poeziei și gesticulînd, și "La Groapa lui Lae". Era poezia preferată a tatălui meu. Am ajuns și la strofa cu: "Și să cînți un cîntec, Laie,/ Cum se cîntă-n sat la noi,/ Cînd se tînguie ciobanul/ După turma lui de oi". Atunci s-au rupt zăgazurile. Unul din ciobani a izbucnit în plîns, secondat imediat și de celălalt. Ne-am îmbrățișat. Laie Chioru și palinca ne uniseră pe veci.

"Da' ceva din Coșbuc nu ne spuneți?"

Recitalul a fost întrerupt la timp de o voce baritonală de la celălalt capăt al vagonului: "Da' ceva din Coșbuc nu ne spuneți?" Abia atunci mi-am dat seama că sărisem calul: un vagon întreg asista la efuziunea mea literară. Ciobanii au început să-mi povestească de-ale lor, cît de greu le era iarna, n-aveau unde merge la pășunat, îi fugăreau toți pentru că intrau cu oile peste culturi agricole, mai stricau și terenurile, paznicii îi alungau cu cîinii, încasau amenzi de la miliție etc.

"Să-și pască oile liniștiți"

Situația celor doi amici trebuia rezolvată. Le-am spus că tata era inginer agronom și că, dacă vor ajunge vreodată pe pămînturile aparținînd CAP-ului acestuia, să-și pască oile liniștiți. Dacă îi va deranja cineva să spună că au aprobare de la "băiatul inginerului Cristea". Ciobanilor le plăcea ideea, căpătaseră încredere totală în mine, dar mă întrebau ce-or să facă dacă nu erau crezuți pe cuvînt. Luat de val, am rupt o bucățică din Amfiteatru pe care am scris cu litere de tipar: "Sunt liberi". Apoi am semnat indescifrabil.

Mulțumiți, ciobanii au coborît înaintea mea și au ținut să mă salute cu căciulile pînă ce trenul a plecat din gară.

Uitasem cu totul de acest episod. Peste cîteva zile aveam să petrec Ajunul de Crăciun împreună cu ai mei și niște prieteni vechi de familie veniți de la Oradea. Ne simțeam minunat. La un moment dat s-au auzit soneria de la poartă. A ieșit tata. Erau, ne-am zis, niște colindători. Prin geamul de la sufragerie unde ne adunaserăm cu toții l-am văzut pe tata discutînd îndelung cu o persoană necunoscută.

Prietenii mei, ciobanii

Tata, Dumnezeu să-l odihnească!, era extrem de riguros, mi-a tras o chelfăneală pentru că mîncasem o prună din livada CAP-ului. Trebuia s-o cumpăr! În fine. Tata revine printre noi și mă pironește cu privirea vreo jumătate de minut. Avea un aer marțial. "Ce-i cu asta?" – m-a întrebat și mi-a întins o hîrtiuță pe care scria: "Sunt liberi". Prietenii mei, ciobanii, intraseră, conform înțelegerii, pe ogoarele păstorite de tata. Paznicii CAP-ului au tăbărît peste ei, dar ciobanii au scos actul și le-au spus că au primit încuviințarea de la "băiatul inginerului Cristea". Paznicii nu știau ce să facă, așa că au venit să-l întrebe pe tata. Nu ne-am mai putut opri din rîs vreun sfert de ceas. Ne uitam unii la alții și rîdeam ca proștii. L-am întrebat pe tata ce le-a făcut ciobanilor. "Le-am spus paznicilor să-i lase pînă după Crăciun. Să-i mai lase și de sărbători". Episodul acesta îmi amintește de un Crăciun adevărat. Un Crăciun, cum spune un colind de prin Maramureș, "veselos". Cu de toate pe masă, cu părinții, rudele și prietenii alături, cu voioșie și cîte o mică trăznaie ludică despre care cred și acum că s-a potrivit să fie un miracol de Crăciun. Un Crăciun bucuros, cu cele sfinte și cele pămîntești într-un binecuvîntat amestec.

Notă: Titlul și textul aparțin autorului. Titlul de homepage, lead-ul și intertitlurile aparțin redacției. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News