Data publicării:

Eu cred că Traian Băsescu vrea să se înscrie în USL!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
razvan-dumitrescu
razvan-dumitrescu

Frunzăverde a plecat din PDL și a ajuns în PNL împreuna cu 38 de primari din Caraș Severin.Va candida propus de USL la același Consiliu Județean pe care l-a condus până azi. Acțiunea dansului va avea efect și în Parlament, pentru că el controlează doi deputați și un senator care părăsesc barca puterii și ajung și ei la Opoziție. În felul ăsta, PDL pierde și majoritatea în Senat, iar USL își freacă mâinile de bucurie, se vede asta după tonul declarațiilor, pentru că reprezentanții PNL și PSD nu se sfiesc să anunțe și alte dezertări din tabăra domnului Traian Băsescu.

Cu bucurie în suflet și cu luciri în ochi ei ne anunță că au fost contactați de primari care vor să se întoarcă la matcă - este evident vorba despre edili care la momentul oportun pentru ei s-au cărat de dragul unor avantaje, acum pe cale de dispariție, dar e vorba probabil si de “prospătură”, adică de indivizi care se gândesc să încerce și ei schema asta din moment ce văd că ține la alți colegi de-ai lor.

Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, a fost și el prezentat oficial de Victor Ponta drept candidat USL pentru un nou mandat. De dânsul îmi amintesc vizionând niște imagini din campania pentru alegerile prezidentiale din 2009. Atunci mergea în fruntea unor coloane de oameni adunați și duși către niște autobuze chiar în ziua votului și nu trebuie să vă spun ce îmi sugerează mie asocierea dintre autobuz și urnă! Inutil să vă mai reamintesc și faptul că în anul 2009 domnul Vâlcov era fan Traian Băsescu...Valul de plecări de la Putere continuă, e mare, nu mai e vorba de câțiva oameni, ci de plutoane ca să mă exrpim în termeni militari!

Ce face acum Opoziția este în opinia mea extrem de periculos. Cine garantează că, odată primiți în USL, domnii voiajori nu vor proceda la fel și când PNL și PSD vor ajunge la putere?

Când fenomenul e de masă, și din ceea ce văd amenintă să devină de masă, cum poți controla intrările în așa fel încât să nu ai surprize?

Ce ar fi dacă și Vasile Blaga s-ar gândi serios să plece din PDL, că doar i-a dat dreptate lui Frunzăverde, spunându-i prietenește Sorin, în timp ce Boc îl numea trădător?

Eu cred că domnul Traian Băsescu își freacă deja palemele de fericire.Dânsul vede în toate o oportunitate. Ar putea jongla din nou cu deputati și senatori, cu primari și consilii județene, ar putea fragmenta din nou partide cu ajutorul mijloacelor neortodoxe de convingere pe care a dovedit că le stăpânește foarte bine!

El nu lupta acum să salveze PDL. Cine crede asta se înșală amarnic. Nu lupta nici pentru a-l vedea pe Ungureanu pe cai mari, sau pentru a reforma statul. Domnul președinte se bate pe viață și pe moarte pentru a-și securiza mantatul! O majoritate ostilă îi dă fiori pe șira spinării, așa că își pune la adăpost anii rămași prin toate mijloacele. A modificat Legea referendumului ca să facă imposibilă demiterea sa de către populație. Nu va ezita să încerce să rupă o majoritate USL rezultată după alegeri, în așa măsură încât Ponta și Antonescu să nu aibă peste 50% din mandate, iar el, Președintele să poată spune că nu le poate da guvernul! Cum credeți că poate face asta mai bine: cu batalioane întregi trecute de la PDL la Opoziție, sau fără acești indivizi?

Dacă se va întâmpla așa ceva înseamnăa că în aceste zile asistăm de fapt la cea mai ingenioasă și hoțească metodă de conservare a puterii. Ca să câștige alegerile, PDL trebuie să plece din PDL și acest lucru are loc sub ochii noștri. Daca Ponta și Antonescu pierd controlul asupra intrărilor e ca și cum în Opoziție ar intra Președintele în persoană. Cine ne garantează că Traian Băsescu nu s-a “înscris “deja în USL?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel