Este păcat dacă speli la mașină duminica? Teologul Valentin Guia: Iată că ai pierdut o oră din cele 24!
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Valentin-Guia-Foto-Facebook
Valentin-Guia-Foto-Facebook
Teologul Valentin Guia a explicat, pentru DC News, ce îi lipsește societății contemporane atunci când ne punem problema cum să respectăm zilele de odihnă, respectiv duminica sau sărbătorile.

DC News: Cum trebuie să abordăm ziua de odihnă, duminica, sau o zi de sărbătoare? Ce înseamnă să nu lucrăm și să fie o zi închinată Domnului? De exemplu, este păcat dacă lucrăm fie și dacă apăsăm butonul de start la o mașină de spălat haine?

'Trebuie să fim riguroși în relația noastră cu Dumnezeu. De asemenea, toți creștinii trebuie să înțeleagă că Dumnezeu nu ne obligă. Cel mai mare cadou pe care l-a primit întreaga omenire, imediat de la Adam și Eva, a fost liberul arbitru. Discernământul este cel mai mare cadou pe care l-am primit de la El, care nu ne obligă la mântuire. La fiecare răspântie de drum tu alegi ce dorești să faci. El îți arată Calea. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului.'

Cea mai mare problemă a societății în care trăim

'Ce înseamnă ați închina ziua Domnului? Acest fapt nu înseamnă doar a merge la biserică, habotnicie, sau să fim ca fariseii. De foarte multe ori greșim. În ziua de duminică trebuie să fructificăm absolut toate lucrurile dumnezeiești. Cea mai mare problemă a societății în care trăim este lipsa de socializare cu cei dragi. În ziua a 7-a trebuie să ne gândim că în celelalte zile alergăm după bani. Măcar această zi trebuie să o dedicăm soțului, soției, părinților, cu scopul de a înmulți dragostea lăsată de Hristos. În acest moment, răutatea din societate este din cauza faptului că nu reușim să înmulțim dragostea, pe care am primit-o cu toții.' 

'De câte ori în cele 6 zile lucrătoare oprim munca pentru a ne ruga?'

'Oare, de câte ori în cele 6 zile lucrătoare oprim munca pentru a ne ruga? Oare de ce întotdeauna trebuie să luăm doar de la Dumnezeu din ziua a 7-a și să nu renunțăm de la noi? Se vede această disproporție și în faptul că 6 zile muncim, ne înmulțim averea și nu ne săturăm nici în a 7-a zi. Dar cât reușim să fructificăm Ziua Domnului, pentru mântuirea noastră. Ne-am pus vreodată întrebarea? Să nu ne mirăm că avem atâtea molime, pandemii și necazuri.'

'Spun cu toată dragostea o învățătură duhovnicească pentru cititorii DC News și nu numai. Cine este credincios în cele mici este credincios și în cele mari. Dacă ne gândim la lucrurile mici de genul ce ați întrebat, cu apăsatul pe buton la mașina automată de spălat, că e nesemnificativ deoarece durează câteva secunde, dar oare ne-am gândit că în ora respectivă cât se spală hainele noi suntem cu gândul acolo și nu putem să fim cu gândul la Dumnezeu? Dacă se oprește, dacă se întâmplă ceva, te mai duci să vezi la ce etapă este procesul de spălare și îi neglijăm pe cei dragi.' a explicat Guia.

'Mintea îți este ocupată și nu se mai poate gândi la dragoste și rugăciune'

'În acel timp, mintea îți este ocupată și nu se mai poate gândi la dragoste și rugăciune! În acel moment, dacă ai un copilaș, nu te poți ocupa de el 100%, să te joci cu mingea cu acesta, de pildă. Prin urmare, poți înmulți dragostea atunci când transpui pilda de dimineață de la biserică pe înțelesul copilului tău. Dar tu vei sta cu gândul la mașina de spălat, dacă ai pus detergent destul, dacă se spală hainele cum trebuie etc. Iată că ai pierdut o oră din cele 24 care ți-au fost date din ziua de duminică.'

'Din experiența mea vă spun și să nu fie cu supărare pentru cititori, cei care se gândesc la secundele respective (n.r apăsat pe buton la mașina de spălat) sunt cei credincioși, care postesc. Spun acest lucru pentru că ei, deși sunt 99% credincioși, în acel 1% din timp diavolul te atacă. El este ca apa prin munte. Sapă, sapă, sapă și doar 1% din perfidia lui e necesară ca doar câteva secunde să și le transforme pe parcurs în câteva ore de mers la grătare sau alte activități în detrimentul mersului la biserică sau a altor activități duhovnicești. Acest lucru este sugestiv explicat în celebrul proverb Cine 'fură' azi un ou, mâine 'va fura' un bou.' a punctat teologul Valentin Guia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel