Data publicării:

Este oficial. Simona Halep a făcut apel la TAS în cazul de dopaj cu roxadustat

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: DC News
FOTO: DC News

Simona Halep a făcut apel la TAS în cazul de dopaj cu roxadustat, pentru care a primit o suspendare de patru ani, dar și anularea rezultatelor din august - octombrie 2022.

Alegeri prezidentiale 2024

Simona Halep, fostul lider mondial, a făcut, oficial, apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) față de decizia primită în 12 septembrie din partea Sport Resolution, care a suspendat-o pentru patru ani, începând din 7 octombrie 2022, a anunțat, marți, TAS, scrie Agerpres.

”'Tribunalul de Arbitraj Sportive (TAS- CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obţinute în perioada 29 august 2022 - 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani”, se arată în comunicatul TAS.

Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.

”Procedurile de arbitraj aşe TAS au început. În concordanţă cu Codul sportiv de arbitraj (Codul TAS-CAS), părţile fac schimb de acte depuse în scris, iar panelul de arbitri va decide constituirea cazului.

Apoi, panelul va dispune direcţii procedurale pentru următoarea fază a procesului, inclusiv stabilirea unei audieri. După audiere, panelul va delibera şi va emite o decizie de arbitraj care va cuprinde hotărârea sa în acest caz şi motivarea ei.

În acest moment nu este posibilă indicarea unei perioade de timp pentru durata procesului şi emiterea deciziei. Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile”, a precizat TAS.

O nouă audiere, luna viitoare

Publicația americană The Athletic a explicat care sunt pașii pe care Simona Halep îi are de făcut în această noua luptă.

”Echipa sa legală, condusă de Howard Jacobs, avocatul din Los Angeles care a reprezentat unele dintre cele mai mari nume din sport în litigiile privind dopajul, a depus notificarea de apel la Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS).

Documentele lor legale trebuie depuse în zilele următoare, după care Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA), care supraveghează programul anti-doping în tenisul profesionist, va avea aproximativ o lună pentru a răspunde.

Curtea va stabili apoi o dată pentru audiere în lunile viitoare”, au scris cei de la The Athletic, potrivit GSP.

De altfel, americanii se întreabă, în finalul articolului lor, dacă poate fi redusă suspendarea Simonei Halep.

”Se întâmplă ca TAS să reducă suspendările, având în vedere că apelurile duc la rejudecarea cazului, posibil cu dovezi noi din partea părților.

Dacă Halep poate convinge judecătorii că testul ei pozitiv a fost rezultatul dopajului neintenționat, este probabil să fie suspendată pentru doi ani sau mai puțin, iar un an de suspendare l-a ispășit deja”, scriu aceștia.

Amintim că Simona Halep, fost lider mondial, deținătoare a două trofee de Grand Slam (Roland garros 2018 și Wimbledon 2019), a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului anti-doping, respectiv utilizarea substanței interzise roxadustat, respectiv a unei metode/substanțe interzise pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.

Simona Halep, din nou pe teren

Luni, Simona Halep a postat un video pe Instagram în care se vede să se antrenează intens, semn că nu renunță la sportul care i-a adus atâtea satisfacții de-a lungul carierei.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

 

De altfel, inclusiv numele melodiei care însoțește video face o trimitere la atitudinea bătăioasă a Simonei Halep, care încă de la începutul scandalului de dopaj și-a susținut nevinovăția.

Citește și: Gabriela Ruse, mulțumită de finala de la Transylvania Open: ”Voi fi o altă persoană după acest turneu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel