Data actualizării:
Data publicării:

Este oficial. Regina Elisabeta a semnat Acordul pentru Brexit

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Regina Elisabeta
Regina Elisabeta

Regina Elisabeta a semnat Acordul pentru Brexit. 

Alegeri prezidentiale 2024

Marea Britanie a finalizat, joi, procedura de ratificare a Acordului Brexit, prin semnarea tratatului de către regina Elisabeta, informează postul Sky News.

Regina Elisabeta a a semnat joi Acordul Brexit, a declarat Nigel Evans, vicepreşedintele Camerei Comunelor.

Acordul Brexit va trebui ratificat şi de Parlamentul European înainte de 31 ianuarie, când Marea Britanie urmează să se retragă din Uniunea Europeană.

Boris Johnson speră să obţină un acord comercial 

Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie 2020.

Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit, citează romaniatv.net. 

Uniunea Europeană nu va avea timp să finalizeze negocierile cu Marea Britanie

Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel