Eriksen anunță că revine pe teren. Fotbalistul picase mort pe gazon la EURO 2020
Christian Eriksen și-a anunțat revenirea pe teren, la câteva luni după ce a șocat lumea când a picat fără viață pe teren.
Mijlocașul danez Christian Eriksen, care s-a prăbușit fără viață pe teren în timpul unei partide de la EURO 2002, a anunțat că ar trebui să revină la fotbal în câteva luni. Potrivit Calciomercato.com, fotbalistul lui Internazionale Milano a mers ieri să-și întâlnească colegii și noul staff tehnic, dar și să se acomodeze din nou cu orașul italian.
Fotbalistul de 29 de ani este convins că vrea să revină pe teren. „Personal, am trecut cu bine peste... în patru-cinci luni voi reveni la fotbal”, a transmis el. Fostul jucător al lui Tottenham Hotspur și Ajax Amsterdam poate că vrea să reintre în joc, însă nu se știe dacă revenirea sa va avea loc în Italia sau în alt campionat.
Eriksen nu are voie să joace cu defibrilator cardioverter implantabil (ICD) în Italia
Medicul Francesco Braconaro a explicat care este situația lui Eriksen. „Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter”, a spus Braconaro, citat de Football-Italia.
Astfel, îndepărtarea ICD-ului rămâne o decizie pe care doar medicii, împreună cu Eriksen, o pot lua. Încă nu se știe exact ce a cauzat ca inima sportivului să se oprească, iar dacă nu există o boală preexistentă, îndepărtarea dispozitivului ar putea fi una fără mari riscuri.
Eriksen a acceptat soluția ICD-ului, recomandată de doctorii din toată lumea
Christian Eriksen a primit un defibrilator cardioverter implantabil (ICD) care îi va reporni inima automat, după ce s-a prăbușit pe teren, șocând spectatorii Campionatului European din această vară.
Acest defibrilator cardioverter implantabil este „necesar din cauza aritmiei inimii”, a spus la acea vreme medicul echipei naționale a Danemarcei, Morten Boesen. Eriksen a rămas în spital conform informațiilor persoanelor familiare cu situația, însă acesta insistă că este „bine în ciuda circumstanțelor”.
„Christian a acceptat această soluție și planul a fost confirmat de specialiști atât la nivel național, cât și internațional, care au recomandat cu toții același tratament”, mai spunea la acea vreme medicul danez. „Îi încurajăm pe toți să-i dea lui Christian și familiei sale pace și dreptul la intimitate”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News