Erdogan-Uniunea Europeană. Schimbare MAJORĂ de atitudine
Turcia își dorește să continue procesul de aderare la Uniunea Europeană, a transmis marți printr-un comunicat, cu ocazia Zilei Europei, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, spunând că acesta este un 'obiectiv strategic', potrivit DPA.
Comunicatul vine după câteva luni de tensiuni între țări din UE și Turcia, care s-au amplificat în timpul campaniei pentru extinderea puterilor președintelui, la care Erdogan a revendicat victoria.
Ankara și Bruxellesul continuă cooperarea pentru limitarea migrației spre blocul comunitar.
"Țara noastră, care, din punct de vedere istoric, geografic și cultural, a fost parte a Europei timp de secole, își dorește să continue procesul în vederea aderării la UE, pe care îl consideră obiectiv strategic, în cadrul respectului reciproc, al egalității și al unei abordări reciproc avantajoase", se arată în comunicat.
Erdogan a denunțat extrema-dreaptă europeană, precum și populismul și atitudinile anti-islamice.
Au existat apeluri în cadrul UE pentru înghețarea negocierilor de aderare a Turciei, din cauza îngrijorărilor privind drepturile omului și democrația. Șeful statului turc intenționează să reintroducă pedeapsa capitală, a cărei implementare ar putea pune capăt procesului de aderare, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News