
"În calitate de preşedinte, jur să apăr existenţa şi independenţa Statului, integritatea patriei, suveranitatea necondiţionată a naţiunii, statul de drept şi principiul unei republici laice", aşa cum a fost ea concepută de Ataturk, "părintele turcilor", a citit Erdogan din jurământ.
Delegaţii din 70 de ţări, dintre care peste 30 sunt conduse de şefi de stat sau de guvern, se află la Ankara pentru a participa la reînvestirea preşedintelui Erdogan.
După încheierea ceremoniei de la Parlament, şeful statului turc se va reculege la mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, iar apoi o a doua ceremonie, cea de învestire, se va desfăşura la palatul prezidenţial, unde va avea loc şi o defilare a cavaleriei şi va fi trasă o salvă de 101 de lovituri de tun.
Care sunt cele mai importante nume care s-au aflat alături de Erdogan la depunerea jurământului
Un număr de 21 de şefi de stat au venit la Ankara pentru a asista la acest eveniment, printre care se numără preşedintele bulgar Rumen Radev, preşedintele azer Ilham Aliev, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa.
Dintre şefi de guvern se remarcă prezenţa premierului ungar Viktor Orban, a celui armean Nikol Paşinian, precum şi a premierilor libian, Abdulhamid Dbeiba, şi a celui pakistanez Shehbaz Sharif.
Sunt de asemenea prezenţi şefi de stat din Balcani, respectiv din Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo, din ţările central-asiatice, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan şi Turkmenistan, şi din mai multe state africane.
Rusia este reprezentată de preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului, Viaceslav Volodin, şi China de vicepreşedintele comitetului permanent al Adunării Populare Naţionale, organul legislativ chinez, Ding Zhongli.
Este de asemenea prezent secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care va profita de ocazie pentru a avea o întrevedere cu Erdogan, pe care încearcă să-l convingă să ridice veto-ul faţă de aderarea Suediei la Alianţă, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”
- Noi dezvăluiri despre presupusa amantă a lui Călin Donca / Ce strategie folosește pentru a-i vrăji pe milionari
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- O maşină din România, accident la 129.000 km. Ţara noastră, lider european la coliziuni pe şosea. Titi Aur, sfat pentru tinerii şoferi
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video