Erdogan, puci Turcia. Zeci de militari, închisoare pe viață!
Măsură radicală pentru 119 foști militari implicați în lovitura de stat eșuată împotriva lui Erdogan.
Un număr de 119 foşti militari, dintre care 116 cadeţi, au fost condamnaţi vineri la închisoare pe viaţă pentru implicare în lovitura de stat eşuată din iulie 2016 din Turcia, a informat agenţia de presă turcă Anadolu, relatează dpa.
Cele 119 persoane au fost acuzate de "încălcarea ordinii constituţionale" în legătură cu incidentele din Istanbul în timpul puciului eşuat din 15 iulie 2016, potrivit Anadolu.
În total 1.258 de persoane, inclusiv foşti soldaţi, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în 163 de cazuri separate legate de lovitura de stat eşuată, a informat agenţia de presă turcă la începutul acestei săptămâni. Alte 125 de cazuri separate sunt în prezent judecate. Datele oferite de Anadolu nu inclus verdictul de vineri.
Turcia a arestat 160.000 de persoane şi a destituit aproximativ 150.000 de funcţionari publici după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016, potrivit unui anunţ făcut în luna martie de Consiliul ONU pentru drepturile omului. Peste 50.000 de oameni au fost puşi oficial sub acuzare şi ţinuţi în arest preventiv în aşteptarea procesului judiciar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News