Premierul contestat de o parte a populației din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, condamnă din nou Puterile Occidentului, de data aceasta pentru că au evitat să numească debarcarea lui Mohamed Morsi din Egipt o ”lovitură de stat”.
”Loviturile de stat sunt rele, loviturile de stat lovesc în popor, în viitor, în democrație”, a declarat liderul AKP, vineri, în Istanbul, citat de Hurriyet Daily News.
”Vreau ca toată lumea care are curaj să exprime asta. Sunt surprins de atitudinea Vestului. N-au fost în stare să spună 'lovitură de stat'. Felicit însă Uniunea Africii care a suspendat calitatea de membru a Egiptului”, a adăugat Erdogan.
Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, și omologul său britanic, William Hague, au calificat incidentele din Egipt ca fiind un ”pas înapoi” al democrației de la Cairo, dar nu au numit căderea lui Morsi o lovitură de stat, limitându-se mai degrabă la cuvinte precum ”criză” sau ”precedent periculos”.
”Parlamentul European face rabat de propriile sale valori când evită să numească intervenția militară din Egipt o lovitură de stat. A fost un test al sincerității, iar Vestul l-a picat”, crede premierul Turciei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky