Data publicării:
Erdogan, concluzie dură după atacul Rusiei în Ucraina: A arătat FALIMENTUL ONU
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, atrage atenţia asupra "falimentului" ONU, după invazia declanşată de Rusia în Ucraina.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că invazia rusă în Ucraina a evidenţiat falimentul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), întrucât această organizaţie nu a reuşit să prevină războiul, şi a cerut o reformă a ei prin care să fie anulat dreptul de veto al celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, relatează vineri agenţia EFE.
Când o tabără în conflict este unul dintre membrii permanenţi cu drept de veto, capacitatea Consiliului de Securitate (al ONU) de a se impune este nulă: sistemul se declară în faliment, a spus Erdogan în discursul său de deschidere a Forumului Diplomatic de la Antalya, o reuniune internaţională desfăşurată în acest oraş de pe coasta mediteraneană a Turciei, scrie Agerpres.
Dat fiind că deciziile Adunării Generale a ONU nu sunt constrângătoare, nu a fost luată nicio măsură pentru a pune capăt luptelor în Ucraina, a continuat preşedintele turc. El a insistat că, aşa cum încă funcţionează sistemul ONU creat în perioada postbelică, o singură ţară poate contracara voinţa tuturor celorlalte prin dreptul de veto pe care-l au în Consiliul de Securitate SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China.
Turcia, membră a NATO, a ales o poziţie neutră în războiul ruso-ucrainean şi încearcă să acţioneze ca mediator, găzduind joi o întâlnire între miniştrii de externe Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba, care s-a încheiat însă fără progrese.
Putin și Șoigu, declarații halucinante. Rusia nu se oprește și anunță că își consolidează granițele de vest, dând vina pe NATO
Rusia intenționează să consolideze granițele de vest ale țării, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, scrie Interfax.
”Marele Stat Major elaborează și chiar a finalizat un plan de consolidare a granițelor noastre de vest, inclusiv, desigur, acele complexe noi și moderne, și pentru a muta acolo unități militare pentru a proteja granițele noastre de vest.”, a declarat Șoigu președintelui rus Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu membri permanenți ai Consiliului de securitate ai Federației Ruse.
Putin l-a instruit pe Șoigu să pregătească un raport separat privind întărirea granițelor ruse. Discursul său este același, încearcă să își argumenteze acțiunile dând vina pe formarea forțelor NATO în apropierea granițelor de vest ale Rusiei.
”Și a treia întrebare, referitoare la întărirea granițelor de vest ale Federației Ruse în legătură cu acțiunile pe care țările NATO le întreprind în această direcție, parcă ca răspuns la ceea ce fac, aceasta necesită o analiză separată. Vă întreb, să pregătească un raport separat și conform rezultatelor, vom lua o decizie adecvată în viitorul apropiat.”, a spus Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News