Șerban Nicolae-Cosette Chichirău, scandal. Gorghiu, afirmaţii fără ocolişuri
În urma schimbului dur de replici dintre senatorul PSD Șerban Nicolae şi deputata USR Cosette Chichirău, Alina Gorghiu a avut o reacţie, în cadrul unui interviu acordat DC News .
„E o atmosferă nu de vacanţă în Parlament, de prost gust. Cel puţin ieri, pentru că o dezbatere care, teoretic trebuia să fie ţinută în parametrii decenţei, s-a transformat într-o jignire perpetuă şi într-un schimb de replici complet deplasate. Cred că sunt de un nivel mult prea jos şi pentru Chichirău şi pentru Şerban Nicolae", a spus Alina Gorghiu.
Senatorul PNL nu consideră că vina se află într-o singură parte. „Cred că, în momentul în care ajungi la genul acesta de conversaţii în Parlamentul României, vina este una împărţită. Domnul Şerban Nicolae este un obişnuit al scandalurilor din Parlament, oricât de mult îl deranjează ideea aceasta sau nu-l deranjează. Nu mă aşteptam să văd că sunt alţii care-l încurajează", a declarat Alina Gorghiu.
„Pe mine nu mă deranjează că cineva filmează în Parlamentul României, nu mă deranjează că cineva vorbeşte în Parlamentul României. Pe mine mă deranjează când cineva nu mă lasă să vorbesc în Parlamentul României, şi în general se întâmplă acest lucru. Ar cam trebui să ne manifestăm fiecare după propriile cunoştinţe şi nu prea facem asta", a spus senatorul PNL.
Revenim cu video.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News