Data publicării:

Era postBrexit. Johnson, victorie de etapă contra CE în 'războiul cârnaților'

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comisia Europeană a decis să nu meargă deocamdată mai departe cu măsurile legale împotriva Regatului Unit în legătură cu implementarea acordului post-Brexit privind Irlanda de Nord, în speranţa că se vor găsi soluţiile la problemele restante, relatează dpa şi Reuters.

Anunţul vine în contextul în care ministrul britanic pentru Brexit, David Frost, a cerut schimbări semnificative în ce priveşte protocolul referitor la Irlanda de Nord, afirmând că 'nu se poate continua aşa cum este acum'. Frost a solicitat o perioadă de 'repaus', cu menţinerea actualelor perioade de graţie şi suspendarea acţiunilor legale întreprinse de UE împotriva Regatului Unit pe parcursul negocierii modificărilor.

O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a asigurat marţi că, 'deşi UE nu va renegocia protocolul, suntem pregătiţi să abordăm toate problemele care apar în implementarea practică a acestuia într-un spirit de bună credinţă şi cooperare'.

'Este esenţial să continuăm discuţiile constructive în cursul săptămânilor următoare', a subliniat ea, menţionând că, 'în ceea ce priveşte cererea de suspendare, Comisia va evalua cu atenţie noile propuneri făcute de Marea Britanie, în conformitate cu procedurile de consultare necesare, atât pe plan intern, cât şi cu Parlamentul European'.

'În scopul de a oferi spaţiul necesar pentru a reflecta asupra acestor probleme şi a găsi soluţii durabile la implementarea protocolului, am decis ca, în acest stadiu, să nu trecem la următoarea etapă a procedurii de infringement începută în martie', a conchis purtătoarea de cuvânt.

O purtătoare de cuvânt a guvernului Marii Britanii a spus la rândul său că Londra a 'primit un răspuns constructiv din partea Comisiei la solicitarea unei pauze în ce priveşte aranjamentele existente', reiterând că este nevoie de 'schimbări semnificative pentru a asigura că protocolul este sustenabil'. 'Aşteptăm cu nerăbdare să purtăm discuţii cu UE în săptămânile următoare pentru a progresa în privinţa propunerilor noastre', a adăugat ea.

În martie, Comisia Europeană a anunţat că a lansat două proceduri pentru încălcarea acordului de Brexit de către Regatul Unit, după anunţarea de către Londra a unei amânări unilaterale a anumitor controale vamale în Irlanda de Nord.

Protocolul privind Irlanda de Nord, inclus în Acordul Brexit, reglementează schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord şi a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare, din 1998, şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE, conform Agerpres.

Amintim faptul că CE şi Regatul Unit au convenit, pe data de 30 iunie 2021, o extindere până în octombrie a perioadei de graţie ce amână implementarea completă a controalelor şi a formalităţilor vamale în cazul transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, prevăzute în protocolul nord-irlandez din acordul Brexit şi care au provocat între Londra şi Bruxelles disputa cunoscută sub numele de războiul cârnaţilor, relatează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel