Data publicării:

Epstein, mort în celulă. FBI şi Ministerul Justiţiei, anchetă

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Jeffrey Epstein
Jeffrey Epstein

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) va ancheta moartea finanţistului şi miliardarului american Jeffrey Epstein, care a fost găsit sâmbătă spânzurat în celula sa dintr-o închisoare federală din Manhattan, informează EFE.

Epstein a fost descoperit sâmbătă dimineaţă, la ora locală 07:30 (11:30 GMT) în celula sa.

"Moartea lui Epstein ridică semne de întrebare serioase la care trebuie să primim răspuns", a apreciat ministrul justiţiei din SUA, William Barr, care s-a declarat îngrozit că un astfel de incident s-a putut întâmpla în timp ce inculpatul se afla în custodia guvernului federal. Barr a mai spus că, în afară de ancheta realizată de FBI, şi Ministerul Justiţiei va desfăşura propria sa anchetă.

Roberta Kaplan, o avocată care o reprezintă pe una dintre victimele lui Epstein, a declarat pentru The Wall Street Journal că decesul finanţistului nu înseamnă şi finalul anchetei. "Numeroasele victime ale lui Jeffrey Epstein şi ale complicilor săi nu trebuie să-şi piardă speranţa", a insistat Kaplan, care a promis să facă dreptate pentru clienta ei şi a dat asigurări că "toate faptele sale monstruoase vor fi cunoscute de întreaga lume".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel