Episcopi beatificați de Papa. Vasile Aftenie, 10 luni de anchetă cu violențe fizice și psihice. Înmormântat sub supravegherea Securității
Marți, 19 martie 2019, solemnitatea Sfântului Iosif, Papa Francisc a aprobat decretul privind martiriul a șapte episcopi greco-catolici români.
Duminică 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc îi va beatifica pe cei șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură față de credință în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970.
Cu această ocazie Papa Francisc îi va întâlni pe credincioșii greco-catolici și va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj.
Cine a fost Episcopul Vasile Aftenie
Vasile Aftenie s-a născut la 14.07.1899 la Lodroman, județul Alba. După școala elementară, urmată în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj. Și-a luat examenul de maturitate în 1918, pe când se afla în permisie de pe frontul Primului Război Mondial, susține site-ul oficial papafrancisclablaj.ro.
În 1919 a intrat la Seminarul din Blaj, apoi a fost trimis la Roma ca student la Colegiul Pontifical Grec. Întors în țară – după obținerea doctoratului în teologie în 1925 la Ateneul De Propaganda Fide – a îndeplinit diverse funcții la Curia arhieparhială din Blaj. Acolo a fost hirotonit preot la 1.01.1926.
După instaurarea regimului comunist în România, autoritățile au trecut la aplicarea planului de „lichidare" a Bisericii Române Unite prin „unificarea" ei cu Biserica Ortodoxă Română, preluat după modelul stalinist.
Arestat pentru că a refuzat ”invitațiile”
Împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici, episcopul Aftenie și-a apărat Biserica, a refuzat toate așa-numitele „invitații" de a trece la ortodoxie și i-a pregătit pe credincioși pentru zilele grele care urmau. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu întregul Episcopat greco-catolic.
Aflându-se în lagărul de la Căldărușani, la 25.05.1949 a fost despărțit de ceilalți episcopi și a fost încarcerat la București, în subsolul Ministerului de Interne. Securitatea a încercat să-i monteze un proces politic, pentru a ascunde adevărata motivație a arestării, cea religioasă.
O anchetă de 10 luni, cu violențe fizice și psihice
În urma violențelor fizice și psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25.03.1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). Trimis la „spitalul" închisorii Văcărești, a murit după alte 45 de zile, la 10.05.1950. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, sub supravegherea Securității.
Istoria monumentelor funerare care s-au succedat pe mormântul episcopului Vasile Aftenie reflectă perioada tristă prin care a trecut Biserica Greco-Catolică în special din 1948 până în 1989. La început a existat o simplă cruce de lemn, fără nicio inscripție, conform eparhiaclujgherla.ro.
După vreo doi-trei ani de la decesul episcopului, sora părintelui Vasile Mare, Ileana, și domnișoara Beia Sălăgeanu au pictat „cu frică" pe crucea de lemn literele A.V., special ca să sugereze cuvântul „AVE". Mai târziu a apărut o mică cruce metalică, obișnuită pentru mormintele preoților, pe care scria AVE, adică inițialele pentru „Aftenie Vasile Episcop".
În anul 1981, un nepot de-al episcopului, care locuia chiar în Lodroman, a venit la București și a comandat un monument, el având acest drept. Tot atunci s-a montat pe monument și o fotografie cu mitră a episcopului.
Osemintele sale au fost deshumate la 12.05.2010, fiind momentan depuse în Biserica „Bunavestire" (Acvila) din București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News