Data publicării:

Epidemie într-o școală din Capitală. Zeci de copii infectați cu enterocolită virală

Autor: Alina Panico | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sectorul 4. Aproape 9 milioane de lei, în reabilitarea şi modernizarea fostei Şcoli Generale nr. 100 FOTO: Facebook primar Daniel Băluță
Sectorul 4. Aproape 9 milioane de lei, în reabilitarea şi modernizarea fostei Şcoli Generale nr. 100 FOTO: Facebook primar Daniel Băluță

Mai mulţi elevi de la clasele a V-a şi a VI-a de la Şcoala nr. 27 din sectorul 2 prezintă enterocolită virală, ei absentând de la cursuri, a declarat vineri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea.

,,Este vorba despre Şcoala 27 din sectorul 2. Ieri am fost informaţi de către conducerea unităţii de învăţământ cu privire la absenţa unui număr de copii pe motive medicale. Tot ieri, conducerea unităţii de învăţământ a făcut specificarea faptului că 20 de absentări pe motive medicale au diferite explicaţii de tipul: conjunctivită, viroză respiratorie sau enterocolită virală. La momentul zilei de ieri, nu puteam lua în calcul până la proba contrară, când familiile copiilor ar fi adus către medicul şcolii documentele cu diagnosticul elevilor, existenţa unui focar de infecţie. Eu am certitudinea că în acest moment cinci copii ar avea această enterocolită virală', a spus aceasta.

Potrivit acesteia, în şcoală s-a făcut în cursul zilei de joi dezinfecţie, urmând ca vineri să se facă şi o nebulizare. 'Şcoala a realizat ieri deratizare şi urmează ca după terminarea cursurilor astăzi să realizeze şi o nebulizare', a precizat Manea. Ea a menţionat că este în curs o anchetă a DSP la unitatea şcolară. 'DSP se află acolo, a fost şi ieri în unitatea de învăţământ pentru a discuta cu profesorii, conducerea, elevii şi a face verificările necesare', a adăugat Marina Manea, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel