Epava TITANICULUI, acces limitat. Un nou document intră în vigoare
Accesul la epava Titanicului va fi mult mai restrictiv de acum înainte, în urma unui tratat internațional ce urmărește conservarea sa.
Epava celebrului Titanic va fi protejată de turişti şi exploratori nedoriţi în virtutea unui tratat inedit, încheiat între Statele Unite şi Regatul Unit, care va intra în vigoare marţi, a anunţat ministrul britanic Nusrat Ghani.
"Acest acord crucial cu Statele Unite pentru conservarea epavei înseamnă că de acum înainte aceasta va fi tratată cu sensibilitatea şi respectul datorate ultimei locuinţe a 1.500 de persoane", a declarat ministrul britanic în timpul unei vizite la Belfast (Irlanda de Nord), unde a fost construit pachebotul.
Tratatul, semnat în 2003 de Regatul Unit, intră în vigoare după ce a fost ratificat în noiembrie anul trecut de şeful diplomaţiei americane, Mark Pompeo. Documentul permite celor două ţări să acorde sau să refuze licenţe ce autorizează intrarea în epavă sau extragerea de obiecte din aceasta, se menţionează în comunicat.
Epava, care se află în apele internaţionale, a fost protejată anterior doar de Convenţia UNESCO privind protecţia patrimoniului cultural subacvatic.
Legenda TITANIC
Uriaşul pachebot, cel mai mai mare din lume la momentul lansării sale, a plecat din Southampton la 10 aprilie 1912 pentru a ajunge la New York, însă s-a scufundat tragic după ce a lovit un aisberg, cinci zile mai târziu. Dintre cei 2.224 de pasageri şi membri ai echipajului, aproape 1.500 au murit în tragedie.
De la descoperirea în 1985, epava sa, aflată la 650 kilometri de coastele canadiene, la 4.000 de metri adâncime în apele internaţionale ale Oceanului Atlantic, a fost luată cu asalt de vânători de comori şi turişti.
După o expediţie organizată în această epavă în 2012, oamenii de ştiinţă au remarcat daunele recente provocate la coca Titanicului de submarine. De asemenea, ei au atras atenţia cu privire la cantităţile îngrijorătoare de deşeuri şi resturi aruncate de ambarcaţiunile de la suprafaţă sau abandonate în apropierea epavei, a notat Organizaţia Maritimă Internaţională într-un raport despre urmările deja vizibile, care dezonorează acest mormânt
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News