Enel întrerupe, marţi, alimentarea cu energie electrică a unor consumatori din Capitală şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, în vederea realizării lucrărilor planificate de revizii, reparaţii şi modernizări în reţeaua de distribuţie, informează un comunicat al companiei.
În Bucureşti, vor rămâne fără curent electric, între orele 7.00 şi 15.00, locuitorii de pe străzile Tunari, Fecioarei şi Aurel Vlaicu, iar între 8.00 şi 16.00 cei din următoarele zone: străzile Oaşului, Balsamului, Proletarului, Lita, Ceacova, Ardealului, Panciu, Subcetate, Şaradei, Pieţii, Gloriei, Sinca, Neatârnării, Godeanu, Magheri, Doamna Stanca, B-dul Bucureştii Noi, între strada Nuvelei şi strada Duetului, Duetului, Măicăneşti, Palisandrului, Berveni, Stănileşti, Diaconu Coresi, Doamna Stanca, Oaşului, Şoseaua Chitilei - între strada Godeanu şi strada Laminorului -, Fabrica de Cărămidă, Vacanţei, Sf. Gheorghe, Truşeşti, Vârful Înalt, Podului, Romeo Popescu, Mânăstirea Dealul, Godeanu, Bauxitei.
În judeţul Ilfov, miercuri, între 8.00 şi 17.00, va fi oprită alimentarea cu curent electric în comuna Baloteşti, pe Drumul Judeţean 101, din zona Filatura până la ieşirea din satul Baloteşti spre satul Căciulaţi, precum şi în comuna Periş, satul Bălteni.
Tot în Ilfov, între 9.30 şi 16.30, nu va fi curent electric în oraşul Otopeni, pe strada Mărăşeşti, iar în intervalul orar 9.00 - 19.00 în comuna Vidra, în satele Creţeşti şi Vidra.
În judeţul Giurgiu, fără curent electric vor rămâne, între orele 8.00 şi 12.00, locuitorii din oraşul Bolintin Vale, zona industrială (societăţile Corsarul Roşu şi Semmelrock Stein Design), iar între 8.00 - 17.00 cei din comuna Frăteşti, satul Remuş, satul Bălănoaia.
În intervalul 8.00 - 20.00, va fi oprită alimentarea cu energie electrică în oraşul Bolintin Vale,în centrul localităţii, pe străzile Republicii şi Libertăţii (Primărie, APIA, Liceul Dimitrie Bolintineanu, blocurile B1, B2, B3, B4, B5)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024