Data publicării:

ENEL a vândut întreaga sa participație din cadrul PJSC ENEL RUSIA

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp

Enel a încheiat vânzarea întregii sale participații din cadrul PJSC Enel Rusia către PJSC Lukoil și fondul privat Gazprombank-Frezia.

Alegeri prezidentiale 2024

Enel a încheiat vânzarea întregii sale participații din cadrul PJSC Enel Rusia către PJSC Lukoil și fondul privat Gazprombank-Frezia pentru aproximativ 137 de milioane de euroTranzacția marchează finalizarea procesului de vânzare a tuturor activelor de generare a energiei din Rusia, demers pe care Enel l-a început în 2019, odată cu vânzarea inițială a activelor de generare pe bază de cărbune

Roma, 13 octombrie 2022 - Enel S.p.A. (“Enel”) anunță, ca pas următor după emiterea comunicatului de presă din 16 iunie 2022, că a finalizat vânzarea întregului pachet de acțiuni deținut în cadrul PJSC Enel Rusia, egal cu 56,43% din capitalul social al acesteia din urmă, către PJSC Lukoil și Fondul Combinat Închis de Investiții „Gazprombank-Frezia”, pentru o sumă totală de circa 137 de milioane euro, ca urmare a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute anterior în cele două contracte separate încheiate cu aceștia, inclusiv aprobarea tranzacției de către Președintele Federației Ruse, în conformitate cu paragraful 5 din Decretul nr. 520 din 5 august 2022.

În urma tranzacției, Enel a cedat toate activele sale de generare a energiei din Rusia, care includeau aproximativ 5,6 GW capacitate convențională și aproximativ 300 MW capacitate eoliană în diferite stadii de dezvoltare. Tranzacția este în acord cu obiectivul strategic al Grupului de a-și concentra activitățile, în principal, în țările în care o poziție integrată de-a lungul lanțului valoric poate stimula dezvoltarea și poate genera valoare în procesul tranziției energetice.

Tranzacția a generat un efect pozitiv asupra datoriei nete consolidate a Grupului de aproximativ 610 milioane de euro și un impact negativ asupra venitului net raportat al Grupului de aproximativ 1,3 miliarde de euro, reflectând în principal eliberarea unei rezerve de conversie valutară de aproximativ 1 miliard de euro, începând cu 30 septembrie, 2022. Acest efect contabil nu va avea niciun impact asupra rezultatelor economice obișnuite.

Despre Enel

Enel, înființată în urmă cu  60 de ani, este o companie energetică multinațională și un lider integrat pe piețele globale de electricitate și energie din surse regenerabile. 

La nivel global, Enel este cea mai mare companie privată producătoare de energie regenerabilă, cel mai important operator de rețea în funcție de numărul de utilizatori finali și cel mai mare operator de retail în funcție de baza de clienți. Grupul este liderul mondial în servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie (demand response) și cea mai mare companie de utilități din Europa după EBITDA din activități curente [1]. 

Enel activează în peste 30 de țări din lume, producând energie cu o capacitate totală de circa 92 GW.  

Enel Grids, linia globală de afaceri a Grupului dedicată gestionării serviciului de distribuție a energiei electrică la nivel mondial, distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,3 milioane de kilometri, pentru peste 75 de milioane de utilizatori finali. 

Grupul furnizează energie pentru aproximativ 70 de milioane de locuințe și firme. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power, are o capacitate totală de peste 55 GW și un mix de producție care include energie eoliană, solară, geotermală și hidroelectrică, precum și instalații de stocare a energiei regenerabile în Europa, America, Africa, Asia și Oceania. Enel X Global Retail, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, are o capacitate totală de circa 7,9 GW în servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie și a instalat 62 MW în capacități de stocare behind-the-meter. La rândul ei, Enel X Way este noua divizie a Grupului, dedicată sectorului mobilității electrice, care gestionează global aproximativ 380.000 de puncte de încărcare, publice și private, a mașinilor electrice, atât în mod direct, cât și prin acorduri de interoperabilitate. 

[1] Poziția de lider a Enel în diferite categorii este definită prin comparație cu datele estimate pentru anul 2021 ale concurenților. Operatorii publici nu sunt incluși.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel