Emoții care ne pot vindeca - Transcenderea granițelor sinelui personal (binefacerea)
DeCeNews vă prezintă o rubrică săptâmânală destinată celor care doresc să-şi rezolve problemele de sănătate prin metode specifice terapiilor complementare, să-şi echilibreze organismul la toate nivelele, sau pur şi simplu doresc să se regăsească pe sine, acesta fiind şi scopul aplicăţiilor practice care vor fi prezentate pe parcurs. Actul de a da ceva in dar celorlalti, fie ca este vorba de o bucata de paine sau de un zambet, aduce lumina atat in sufletul celui catre primeste dar si al celui care da. Adevarata milostenie innobileaza. Sunt onorat sa am o prietena care are grija de copiii dintr-un centru de plasament (si nu face acest lucru dintr-un sentiment de frustrare!) si sa cunosc si alte doua persoane care au grija de batranii dintr-un azil si de cateii comunitari.Lucrul care ii face sa fie si mai deosebiti decat par la prima vedere este discretia cu care desfasoara aceste actiuni si faptul ca nu asteapta nici un fel de rasplata pentru ceea ce fac. Este forma suprema a binefacerii, unul din cele mai eficiente exercitii alte iubirii fata de aproapele nostru.
Suntem formati intr-o societate in care din stramosi am invatat milostenia si am ajuns sa traim intr-o lume care cultiva egoismul si scoate in fata exemplele negative in toata uratenia lor. Poate ca fericirea pe care ne-o aduce in suflet zambetul celui pe care putem sa il ajutam, si il si ajutam, ne poate ajuta sa ne regasim. Spre deosebite de placerile trecatoare ale vietii, ea este ceva care ramane pentru totdeauna in sufletul nostru si ne aduce lucrul de care avem cea mai multa nevoie: echilibru in viata.
Exercitul pe care vi-l propun saptamana aceasta este un cadou foarte frumos pentru cei din jurul dumneavoastra: oferiti celorlalti in fiecare zi un zambet, un "multumesc!" si o imbratisare.
Zambetul sincer are intotdeauna feedback pozitiv din partea celuilalt, ne conecteaza unii cu ceilalti, ne deblocheaza si ne relaxeaza.
Multumirile spuse din suflet presupun, pe langa energia pozitiva pe care o dau celuilalt si un lucru din ce in ce mai rar intalnit in ziua de azi: receptivitatea fata de ceea ce fac cei din apropierea noastra. Iesim in acest fel din starea de indiferenta fata de lumea din jur si poate de atentie excesiva, egocentrica pentru eul nostru personal. Invatam sa ne transcendem granitele.
Imbratisarile sunt poate cel mai frumos lucru din lume. Topesc toate tensiunile si dizolva toate granitele. Cum am putea oare sa ne contopim cu Divinul, daca nu putem face sa dispara limitele dintre noi ?
Citește și: Emoţii care ne pot vindeca – Anticiparea optimistă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News