"Mi-este teamă că Franţa va avea în următorii cinci ani un preşedinte la fel de puţin puternic precum Francois Hollande. Sigur că nu va fi un preşedinte extremist cum ar fi putut să fie doamna Marine Le Pen, dar, deocamdată, domnul Emmanuel Macron cu tot ce înseamnă dânsul nu arată că Franţa îşi va relua locul de locomotivă a Europei, de stat fundamental al Uniunii Europene. Va merge tot şchiopătând, la fel cum a mers în ultimii cinci ani", a declarat Chirieac.
El susţine că afirmaţiile sale se bazează pe "toată istoria domnului Macron, care nu este foarte lungă".
"Este un candidat apărut de nicăieri, un candidat ales in extremis, după cum ştiţi, pentru a opri ascensiunea doamnei Le Pen, un candidat care nu s-a evidenţiat prin nimic până la urmă, decât printr-o schimbarea discursului între turul unu şi turul doi pentru a atrage şi moderaţii care votau Le Pen pentru că nu aveau alte posibilităţi. Deci nu m-aştept ca Franţa să strălucească politic în viitorii cinci ani aşa cum n-a strălucit din niciun punct de vedere în ultimi cinci ani", a adăugat Chirieac.
Raportul cu România
În opinia jurnalistului, alegerea lui Macron nu va aduce schimbări în relaţia cu România.
"Va fi acelaşi calm plat. Ce este economic va continua mai departe, politic relaţiile nici n-au cum să fie mai bune. Politicienii francezi sau puterea la Paris a fost mediocră, îmi este teamă că va rămâne la fel, în România, puterea politică este, practic, inexistentă. Deci, oamenii de afaceri îşi vor vedea de treabă pe făgaşurile deja existente. Alte lucruri nu cred că se vor întâmpla", a spus gazetarul.
Întrebat despre politica Franţei în cadrul Uniunii Europeane, Chirieac a declarat că Emmanuel Macron a susţinut că este nevoie de o reformă profundă a Uniunii, dar "Franţa nu se va evidenţia cu măsuri tranşante".
"Reforma se va face oricum, prin ieşirea Marii Britanii din Uniune. Franţa nu se va evidenţia cu măsuri tranşante. Tocmai fiindcă Franţa este unul din marii beneficiari ai Uniunii Europene, dar fără să strălucească aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva decenii. În continuare ne este foarte dor de Franţa lui Mitterrand şi Franţa lui Chirac. N-am văzut lucruri spectaculoase şi nici nu cred că vom vedea în perioada următoare", a afirmat Bogdan Chirieac.
Emmanuel Macron a fost ales duminică preşedinte al Franţei, potrivit sondajelor de la ieşirea de la vot citate de agenţiile internaţionale de presă. Candidatul de centru a învins-o detaşat, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pe reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”