Data publicării:

Emma Răducanu, învinsă în optimi la Linz de Xinyu Wang. Rezultatele partidelor

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp
Emma Răducanu
Emma Răducanu

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, principala favorită, a fost învinsă de chinezoaica Xinyu Wang, cu 6-1, 6-7 (0), 7-5, marţi seara, în optimile de finală ale turneului de la Linz (WTA 250), dotat cu premii totale de 189.708 euro. 

Campioana de la US Open, care săptămâna aceasta a intrat în top 20, s-a înclinat după două ore şi 36 de minute de joc în faţa unei adversare venite din calificări. Răducanu (18 ani, 20 WTA), care provine din tată român şi mamă chineză, a fost dominată clar în primul set, după ce a câştigat ghemul de debut pierzând şase la rând.

Actul secund a fost unul echilibrat, iar Răducanu a avut la un moment dat 4-2, dar nu a reuşit să câştige setul decât în tiebreak (7-0). În decisiv, Răducanu şi Wang (20 ani, 106 WTA) au mers cap la cap până la 4-4, apoi chinezoaica a reuşit break-ul, iar apoi a avut două mingi de meci la 5-4, însă Emma le-a anulat şi a restabilit egalitatea.

Răducanu, care a acuzat probleme fizice pe finalul setului, a ratat apoi o şansă de 6-5 şi Wang a făcut un nou break, impunându-se cu 7-5. Acest eşec a pus capăt primului sezon al Emmei Răducanu în circuitul profesionist, unul de senzaţie, cu optimi de finală al Wimbledon şi trofeul câştigat la Flushing Meadows la doar 18 ani, după un parcurs de excepţie la US Open, venind din calificări şi fără a pierde vreun set, potrivit Agerpres.        

Tot marţi, Simona Halep şi Jaqueline Cristian s-au calificat în sferturile de finală. Halep, a doua favorită, o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini, iar Cristian pe rusoaica Veronika Kudermetova.             

Rezultatele înregistrate marţi în optimi la Linz:

Xinyu Wang (China) - Emma Răducanu (Marea Britanie/N.1) 6-1, 6-7 (0/7), 7-5      

Alison Riske (SUA/N.8) - Alize Cornet (Franţa) 6-4, 6-4          

Danielle Collins (SUA/N.3) - Greet Minnen (Belgia) 6-1, 6-2

Alison van Uytvanck (Belgia) - Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-0, 6-3

Jaqueline Cristian (România) - Rebecca Peterson (Suedia) 5-2 (abandon Peterson)

Veronika Kudermetova (Rusia/N.4) - Anhelina Kalinina (Ucraina) 4-6, 6-4, 6-2           

Jasmine Paolini (Italia/N.7) - Saisai Zheng (China) 6-1, 2-6, 6-4        

Simona Halep (România/N.2) - Aleksandra Sasnovici (Belarus) 7-5, 6-3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel