Emisiunile pe care Marcel Ciolacu le-ar da contracandidaților săi. "Emisiunea 'Iartă-mă' o pot prezenta și eu"
Marcel Ciolacu, premierul României, a răspuns unor întrebări ”picante”.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidențiale din acest an, a fost în emisiunea ”La Măruță” de la Pro TV, unde a fost pus față în față cu provocarea sosurilor picante. La început premierul a declarat că are emoții și apoi a urmat provocarea.
Cum s-ar numi filmul despre viața lui Marcel Ciolacu
Ciolacu a avut de ales dacă s-ar face un film despre viața sa care ar fi titlul, obligatoriu unul dintre: ”Cel mai iubit dintre pământeni”, ”Ali Baba și cei 40 de hoți” și ”Liceenii Rock'n'Roll”.
VEZI ȘI: Cu ce femeie din politică ar pleca Ciolacu în SUA și pe ce coleg de partid l-ar arunca la rechini
„Bat câmpii sau spun la obiect? (...) Ce titlu s-ar potrivi de film pentru viața mea? Liceenii Rock'n'Roll, e cea mai frumoasă perioadă liceul, nu ai foarte multe probleme. Nu intru în detalii legat de alte titluri”, a spus Ciolacu.
La întrebarea care e cel mai bogat dintre candidații la președinție, a spus:
„Mircea Geoană e cel mai bogat. E mai strângător. Eu nu sunt, dar nici cheltuitor”.
Ce emisiuni le-ar da Marcel Ciolacu contracandidaților săi
Pus în ipostaza de a alege ce emisiuni ar putea prezenta contracandidații săi, Marcel Ciolacu a spus:
„Aș pune-o pe doamna Șoșoacă să prezinte 'Vocea României'. Pe doamna Lasconi aș pune-o să prezinte 'Insula Iubirii'. Pe domnul Ciucă l-aș pune să prezinte 'Din Dragoste'. Emisiunea 'Iartă-mă' o pot prezenta și eu. 'Vorbește lumea', aici e Mircea Geoană specialist. 'Surprize - surprize' nu e niciunul prin servicii. Kelemen Hunor la 'Șef sub acoperire'. La 'Trădați în dragoste' e George Simion. Hai Ludovic Orban la 'Surprize - surprize' ”.
"Ne spuneți numele câtorva colegi din politică despre care spuneți că sunt petrecăreți și prieteni cu paharul?", a fost întrebat Marcel Ciolacu de Cătălin Măruță.
„Am înțeles că Ludovic Orban e campion la acest sport. Mai sunt colegi, unii au mai fost dați la TV. Poate să fie poveste. Cum se spune despre Mihai Tudose. Te uiți la el, ți se pare că a rupt norii. Nu atinge alcool”, a declarat Ciolacu.
Marcel Ciolacu, despre retragerea candidaturii Dianei Șoșoacă
Cât despre retragerea candidaturii Dianei Șoșoacă de la alegerile prezidențiale după decizia CCR, prim-ministrul a spus: „Pe mine nu mă deranja Diana Șoșoacă și mi-a venit un decont. După ultimele declarații, eu nu am crezut că un român poate să se exprime la modul acesta antisemit. Mai ales că noi nu avem probleme ca stat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News