Emisiune numismatică în scop aniversar la BNR
Banca Națională a României celebrează 10 ani de la introducerea bancnotelor și monedelor euro. Cu această ocazie, BNR va pune în circulație, în scop numismatic, din 30 ianuarie, o monedă din argint cu o greutate de peste 31 g și o valoare nominală de 10 lei, informează un comunicat postat pe site-ul instituției.
Cele 500 de bucăți care vor fi emise de către BNR pezintă pe aversul monedei câteva monumente reprezentative pentru România, dispuse circular, peste care se suprapune conturul hărţii României; în centru, stema ţării, valoarea nominală „10 LEI“, anul de emisiune „2012“ şi inscripţia „ROMANIA“.
Reversul prezintă o compoziţie care sugerează moneda unică europeană şi importanţa acesteia pentru mediul de afaceri, populaţie, comerţ, cercetare şi industrie, precum şi anii „2002“, „2012“; la exterior, inscripţia circulară „10 ANI DE LA INTRODUCEREA BANCNOTELOR SI MONEDELOR EURO“.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 365,00 lei/buc, iar punerea în circulație va fi realizată prin sucursalele regionale ale BCR din București, Cluj, Iași și Timiș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News