Data publicării:

Eminescu, cel mai „necunoscut poet național”. Săhlean: Nu își pot da seama de valoarea lui

Autor: Darius Muresan | Categorie: Cultura
WhatsApp

Traducătorul și psihanalistul Adrian George Săhlean a vorbit despre notorietatea marelui poet Mihai Eminescu la nivel internațional.

Alegeri prezidentiale 2024

Adrian George Săhlean a explicat de ce îl consideră pe Eminescu „cel mai necunoscut mare poet național” și care sunt motivele pentru care Luceafărului poeziei românești îi lipsește faima meritată peste hotare.

Săhălean spune că românilor le vine greu să creadă că Eminescu ar putea fi necunoscut, deși ar trebuie să fie evident că în comparație cu Brâncuși sau Enescu, ultimii doi nu aveau nevoie de intermediari. O explicație este traducerea. 

Astfel, traducătorul a explicat că Eminescu nu poate dăinui decât prin traducere.

Eminescu nu este intraductibil

„Dacă nu a făcut niciun fel de impresie în ultima sută de ani, nu este vina lui Eminescu ci vina traducerilor care nu îl reprezintă pe Eminescu așa cum îl cunoaștem noi. Nouă ne place, îl avem în cântece, sunt mii de lucrări care îi sunt dedicate lui Eminescu. Însă un vorbitor nativ nu poate să își dea seama de valoarea lui (n.r. - Eminescu) decât în funcție de ce aude în limba lui”.

„Vorbitorul nativ aude o interpretare uneori jenantă și ridicolă, nu se mai duce să îl caute a doua oară”, a mai precizat Adrian George Săhlean.

Acesta a demitizat la DC News faptul că Eminescu este intraductibil. Deși a recunoscut că nu se poate traduce tot din Eminescu, Săhlean spune că operele oferite în străinătate nu se ridică la un nivel poetic.

Urmăriți întreaga explicație oferită de traducătorul Adrian George Săhlean:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel