Eminem dă în judecată un partid. Care este motivul
Rapper-ul Eminem a atacat în justiție partidul aflat la putere în Noua Zeelandă. Artistul acuză formațiunea politică că a folosit fără autorizație, într-o campanie politică, piesa sa 'Lose Yourself', conform AFP.
Avocații artistului american au înștiințat Înalta Curte de Justiție de la Wellington că Eminem nu a autorizat folosirea piesei sale de pe coloana sonoră a filmului "8 Mile" (2002).
Avocatul solistului american, Garry Williams, a explicat că New Zealand National Party (NZNP) a încălcat drepturile de autor deținute de 8 Mile Style, societate ce-i aparține lui Eminem, prin folosirea fără autorizație a piesei 'Lose Yourself' în 2014, într-o campanie televizată.
Această piesă a rapper-ului din Detroit a fost inclusă de prestigioasa revistă Rolling Stone printre cele mai bune 500 de melodii din toate timpurile și a fost recompensată cu două premii Grammy și un Oscar.
Partidul de centru-dreapta din Noua Zeelandă se apără susținând că a obținut piesa dintr-o bancă generică de muzică pusă la dispoziție de Beatbox și precizează că orice încălcare a drepturilor de autor este accidentală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News