Data publicării:
Emily Burghelea și soțul ei, lună de miere în spital: Ne-am suprasolicitat amândoi
Emily Burghelea și soțul ei au ajuns să-șí petreacă luna de miere în spital.
"Ştiţi ca se zice că prima plecare a unui cuplu tânăr căsătorit, în lume, se numeşte luna de miere. Asta ar trebui să fie şi pentru noi luna de miere, dar Andrei m-a pus să aleg şi, din toate ţările din lumea asta, am ales să venim aici, unde suntem acum, în Turcia. Dar nu ca să ne distrăm sau să ne relaxăm, am zis că dacă tot este el atât de bine dispus şi acceptă să mergem oriunde în lume, vreau să venim aici ca să-şi trateze nişte probleme de sănătate”, a povestit Emily Burghelea, potrivit okmagazine.ro.
"Ne-am suprasolicitat amândoi"
"Este un spital foarte bun aici unde este deja internat şi îmi doresc din suflet să nu dureze foarte mult ca să mai avem şi timp să ne distrăm împreună. Sunt nişte chestii pe care le are de mai mult timp, n-a vrut până acum să le trateze, că aşa e el. Vă ziceam că-mi doresc să se termine cât mai repede nebunia asta şi să-l ştiu şi eu bine. Am avut nişte perioade extrem de aglomerate, ne-am suprasolicitat amândoi, problemele lui s-au accentuat în perioada asta şi din cauza asta am decis că este momentul să luăm o pauză şi să avem grijă de noi”, a completat Emily.
Emily, emoționată în timpul cununiei religioase
"Cred că acestea sunt cele mai expresive fotografii pe care le-am facut vreodată. Slujba a fost dumnezeiască, nu m-am putut opri din plâns, iar sentimentele trăite nu se pot compara cu nimic. O combinație de o profunzime nemaiîntâlnită. Fiecare cuvânt vibra atât de puternic încât simțeam că-mi străbate tot corpul, și-mi face pielea de găină. Aveam impresia că totul strălucește și suntem în altă lume. Îl țineam de mână pe iubitul meu și parcă deveneam unul și același, binecuvantați de Dumnezeu. Mirosul, cântecul, cuvintele rostie de preot, totul era mai frumos. Știu că vă doriți să vedeți poze cu rochia în întregime, urmează să le postez și pe acelea însă până atunci… vă invit să retrăiți alături de mine fiecare moment emoționant din biserică”, scria Emily pe Instagram, după cununia religioasă.
"Ceva mai frumos de atât nu există pe pământ"
În luna aprilie a acestui an, blondina a devenită și mămică. „24h a durat travaliul, însă am reușit să duc la bun sfârșit misiunea. La 22.40 am născut pe cale naturală o fetiță perfect sănătoasă de 3200g de care m-am îndrăgostit instantaneu. A fost cea mai frumoasă experiență din viața mea. A fost extrem de intens, dar nu m-am dat bătută. Am ținut-o în brațe imediat după expulzie și m-am pierdut în ochii ei mari și frumoși. Ceva mai frumos de atât nu există pe pământ. Ne uitam una la alta cu atâta pasiune! A fost atât de puternică! A rezistat travaliului greu, s-a luptat și a câștigat!”, spunea Emily Burghelea, după naștere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News