Emiliano Sala, avion prăbuşit. Nantes cere banii pe transferul la Cardiff City
Clubul francez FC Nantes cere grupării galeze Cardiff City să plătească pentru transferul fotbalistului Emiliano Sala, al cărui avion a dispărut pe 21 ianuarie deasupra Canalului Mânecii, scrie BBC.
Sala tocmai se transferase de la Nantes la Cardiff în schimbul a peste 15 milioane de lire sterline. Atacantul argentinian devenise cel mai scump jucător din istoria echipei care evoluează în campionatul Angliei. Avionul care-i transporta pe Sala şi pe pilotul David Ibbotson a dispărut la circa 20 de kilometri de insula Guernsey. Cardiff a oprit prima plată prevăzută până când clubul va fi mulţumit de documentaţia primită.
Nantes ar fi ameninţat că se va adresa justiţiei
Potrivit presei, Nantes a ameninţat că se va adresa justiţiei dacă nu va încasa prima tranşă în termen de zece zile. BBC a încercat să contacteze clubul francez pentru comentarii. O sursă din cadrul lui Cardiff City a indicat că gruparea galeză va onora contractul, însă nu înainte de clarificarea "tuturor faptelor". Clubul Cardiff s-a arătat "surprins" că Nantes a formulat această cerere în timp ce anchetatorii încearcă să recupereze un corp care se află în epava avionului care-i transporta pe Sala şi pe pilot.
Potrivit BBC Wales, este prevăzut ca suma de transfer să fie plătită în tranşe timp de trei ani. Clubul francez Bordeaux, la care a jucat Sala, are dreptul la o parte din această sumă.
Vezi şi: Dragnea spune ce urmează să facă Guvernul
Ce trebuie să faci dacă uiți banii în bancomat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News