Data publicării:

Emil Hurezeanu: Klauss Iohannis a fixat standardul şi baremul, Victor Ponta, mai convingător

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Emil Hurezeanu este de părere că   Iohannis a fost avantajat de atitudinea calmă de care a dat dovadă, în timp ce  Ponta a câştigat puncte datorită informaţiilor la care are acces din funcţia de premier.

„Am putut constata o stare de dezechilibru emoţional care porneşte de la felul în care fiecare dintre cei doi concurenţi a fost avizat sau avertizat sau pregătit în legătură cu participarea la această dezbatere. Cel care ştia, pentru că s-a adăugat unei prezenţe deja anunţate, e Iohannis. Spre deosebire de Ponta, Iohannis a început discuţia mai stăpân pe sine, întărindu-şi oarecum zâmbetul ironic care, de altfel, nu întotdeauna are acoperire", a spus Hurezeanu.

El a interpretat mimica lui Victor Ponta ca una ce exprimă nervozitate, ceea ce, spune jurnalistul, aduce puncte în plus contracanditatului într-o dezbatere.

„Dar, de această dată, într-o confruntare şi emoţională, cel inhibat, cu o figură mai degrabă preocupată, nervoasă, care căuta mai degrabă a-şi căuta gândurile, ignorând expresia feţei, a fost domnul Ponta. Această inegalitate de faţă este importantă într-o dezbatere. Omul relaxat şi calm, chiar dacă nu i-a părut aşa domnului Ponta când a fost în biroul dânsului, de obicei câştigă, într-o dezbatere, câteva puncte suplimentare. În condiţiile de egalitate în substanţa partiturii, cel relaxat, care controlează psihologic dialogul, duelul, e mai bine prizat de către public", a spus Emil Hurezeanu.

Citește și: Sondaj CSCI: 70% dintre respondenți consideră că Ponta a dominat dezbaterea, Iohannis - 30%

Jurnalistul a spus că s-a vorbit prea mult despre culisele alegerilor în străinătate, iar prelungurea acestei discuţii îi este favorabilă tot lui Klaus Iohannis, însă nu şi interesului public. Mesajul subliminal transmis de decorul unei emisiuni nepregătite ii este favorabil tot lui Klaus Iohannis, a mai spus Emil Hurezeanu.

Pe de altă parte, spune Emil Hurezeanu, Victor Ponta a câştigat puncte datorită informaţiilor la care are acces din funcţia de premier.

"Am avut impresia că Iohannis a fixat standardul şi baremul. Are o alonjă mai calmă, mai punctuată, mai bine impărţită. E vorba de felul cum răspunde, cum nu se grăbeşte să aibă o tresărire pe faţă. Ponta, în schimb, avea mai multe hârtii care trebuia să-l achite, pe care micuţul primar de provincie trebuia să le aibă, el nu ştie mustăria centrală. La Ponta, situaţia emotivă mai puternică i s-a citit pe faţă. Era sau nu era de acord când Iohannis vorbea, se vedea dintr-un zâmbet mai caustic când voia să adauge lucruri sau să nu fie de acord. Orice candidat mai calm, care îşi frazează mesajele în perioadele mai largi, fiind ajutat de cadrul misterios din spate câştigă. Ponta, în exerciţiul funcţiei de premier şi ca om care a fost la Bucureşti şi China a fost mai convingător, aş spune", a precizat Hurezeanu.

Citește și: Ion Cristoiu îl atacă pe Rareș Bogdan, după dezbaterea Klaus Iohannis - Victor Ponta

„O observaţie privind stilistica acestei emisiuni. Pentru că s-a făcut în pripă, pentru că nu s-au aşteptat să evolueze aşa lucrurile, decorul emisiunii a fost inegal. Domnul Iohannis a avut în spate ecrane cu oameni, un tablou armonios cu culori şi cu mişcare vie, prin intermediul altor ecrane, pentru că avea în spate sala de producţie. Domnul Ponta a avut în spate o grafică banală, plată, cu nişte mâini care-l zgâriau pe spate şi care se tot cereau, nu ştiu unde. Nu se face asta. Orice studio de televiziune care are doi candidaţi drămuieşte foarte atent, calibrează cu maximă seriozitate punerea în context. Televiziunea este imaginea. Mesajul din spate este mesaj subliminal. Mesajul subliminal din spatele lui Iohannis e mai avantajos mai interesant, mai viu mai mişcat decât mesajul grafic, plat, relativ neinspirat din spatele lui Ponta", a mai spus Emil Hurezeanu la Digi 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel