Emil Hurezeanu: Să nu credeți că nu sunt și la noi simpatizanți ai Statului Islamicin
Simpatizanți ai grupării teroriste Statul Islamic nu sunt doar peste Prut, ci și pe teritoriul României, a declarat ambasadorul României la Berlin.
O operațiune antiteroristă de amploare în Republica Moldova ar fi ajuns la final, miercuri, când capul unei rețele afiliate ISIS, un cetățean moldovean, a fost reținut de polițiști. El este acuzat de racolare de membri pentru Statul Islamic.
„Să nu credeți că nu sunt și la noi forțe, oameni care recrutează sau simpatizanți. Dar, probabil, serviciile își fac treaba, oarecum discret și repede", a declarat Emil Hurezeanu.
„Pot veni din Turcia, pentru că Turcia este o placă turnantă involuntară a întregului mecanism de refugiați și de voluntari ISIS. Ai o parte a țării care începe unde începe Orientul Mijlociu extins, iar cealaltă parte e în Europa Centrală. E o suprafață mare, unde tranzitul poate fi important", a adăugat jurnalistul.
Citește și: Membrii ISIS se plâng că misiunile sinucigașe se dau pe pile. Nepotism în rândul teroriștilor?
Serviciul Român de Informaţii a dezvăluit acum două luni, pentru Digi24, că şi la noi sunt adepţi ai ISIS. Şi există străini rezidenţi în România care s-au alăturat Statului Islamic.
„Răspunsul meu trebuie să liniştească, dar trebuie să fie corect şi obiectiv. Nu suntem feriţi total de posibilitatea unui atac terorist în România, evident. Mergem pe nişte premise. Sunt cazuri punctuale de persoane radicalizate, fundamentaliste, care aderă dincolo de ideologie şi încearcă să sprijine aceste organizaţii teroriste", declara șeful Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News