Data publicării:
Emil Constantinescu: Lui Corneliu Coposu îi datorez enorm. Majestatea Sa Regele Mihai mi-a influențat viața
Emil Constantinescu a vorbit despre cele două modele pe care le-a avut în viață.
"Aș vrea să evoc din multele modele pe care le-am avut, două. Unul este Corneliu Coposu, îi datorez enorm. De la Corneliu Coposu am învățat un lucru esențial: Scopul nu scuză mijloacele, pentru că dacă folosești mijloace incorecte, mai devreme sau mai târziu, scopul va fi ineficient. Și o altă personalitate care mi-a influențat viața, a fost Majestatea Sa Regele Mihai. Mulți oameni privesc viața unui șef de stat, asociată unui interval mai mare sau mai mic. Regele Mihai ne-a demonstrat că, a fi șef de stat, înseamnă să fii toată viața, cu funcție sau fără funcție. Nu este singurul rege, din țările comuniste, care a fost alungat sau exilat, dar a fost unul dintre puținii care și-a trăit viața într-o asemenea demnitate, asemenea respect, încât au rămas, nu un model politic, ci un model moral, ceea ce este mult mai greu. Nu pot să nu-mi amintesc cât eram rector, și de latura umană. M-a primit la Versoix, exact în ziua puciului de la Moscova. Am petrecut o oră și ceva, și pe lângă înțelepciunea pe care i-am cunoscut-o, la plecare m-a condus până la poartă, așa cum țăranii români își conduc oaspeții. Această asociere între măreție și simplitate, arată cum ar trebui să fie cineva care se intitulează, pompos, șef de stat", a mărturisit Emil Constantinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News