România şi-a redobândit statutul de ţară în care se poate investi, aceasta fiind încă o confirmare a faptului că în ultimii doi ani s-au luat măsuri corecte din punct de vedere economic, a declarat, luni, la Ploieşti, premierul Emil Boc.
Potrivit acestuia, faptul că România e din nou considerată ţară în care se pot face investiţii este benefic atât pentru cetăţeanul de rând, cât şi pentru investitori. "Ţara şi-a redobândit statutul de ţară în care se poate investi, ceea ce reprezintă o veste bună pentru mediul de afaceri, ca de altfel pentru fiecare român, pentru că, în ultimă instanţă, redobândirea statutului de ţară în care se poate investi înseamnă pentru românul obişnuit că va avea şansa să îşi găsească mai uşor un loc de muncă, pentru investitori - vor putea, eventual, mai uşor să acceseze un credit sau o investiţie în România, iar pentru noi, ca şi guvernanţi, este încă o confirmare a faptului că ultimii doi ani au fost ani corecţi din punct de vedere economic prin măsurile luate şi că acest lucru este recunoscut de către organisme internaţionale care au redat României statutul de ţară în care se poate investi, statut care a fost pierdut în anul 2008", a afirmat Emil Boc, citat de Agerpres.
Premierul a mai precizat, în cadrul unei întâlniri cu mediul de afaceri prahovean, că a primit o serie de propuneri, recomandări sau observaţii de la oamenii de afaceri, în vederea îmbunătăţirii funcţionării mecanismului statului. Printre ideile lansate la Ploieşti se numără acordarea posibilităţii ca şi firmele care derulează proiecte cu bani de la bugetul de stat, nu doar cele care accesează bani europeni, să beneficieze de garanţii guvernamentale.
De asemenea, oamenii de afaceri prahoveni i-au cerut premierului să fie simplificată birocraţia, să se scurteze termenele de la aprobare la semnarea contractelor pe fonduri europene sau pe bani de la bugetul de stat, dar şi o nouă lege a managerilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem două luni cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Elena Udrea: Lacrimile de suferință de până acum să se transforme în lacrimi de fericire pentru tot restul vieții
- Victor Negrescu, intervenție fermă împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Strategia ascunsă prin care românii sunt păcăliți de companiile cu anunțuri de angajare. Ana Călugăru (eJobs), detalii despre fenomen