Data publicării:

Emil Boc, nou mandat de primar la Cluj. "Se va lua o decizie"

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Mai e un an până când se organizează alegeri locale, iar bătălia politică pentru câștigarea mandatului de primar a început. Primarul Clujului, Emil Boc, admite că este dispus să rămână să continue proiectele Clujului, cu condiția ca partidul să vrea acest lucru.

"Iulie 2015 este termenul până la care mai putem folosi platforma temporară de depozitare a deșeurilor. Apoi gata, s-a terminat! Nici nu pot să-mi imaginez cum ar fi să nu adoptăm o soluție și să rămânem cu gunoiul în stradă. Am ajuns să nu mai dorm noaptea. Împreună cu patru juriști stăm ore în șir pentru a rezolva această problemă și vă rog să mă credeți, nu e ușor deloc", a comentat primarul Emil Boc, evitând pe cât posibil răspunsul la întrebarea directă a redactorului Actualdecluj.ro, privind candidatura sa pentru un nou mandat de primar.

După mai multe insistențe, edilul a admis că nu vrea să abandoneze problemele administrației locale și că în funcție de decizia pe care o vor lua colegii săi de partid, se va conforma.

"Despre candidatura mea la Primărie vom discuta în partid și se va lua o decizie. Nu pot eu să anunț nimic înainte. Domnul Daniel Buda, domnul Alin Tișe, domnul Marius Nicoară, ei sunt liderii PNL Cluj. Eu am ajuns în conducerea partidului pentru că funcția de primar mă recomanda, conform statutului. Dar orice decizie privind candidatura mea o va lua partidul, cum spuneam", a spus Emil Boc.

Dacă va fi să intre într-o nouă cursă pentru un mandat de primar, consideră că știe foarte bine ce are de făcut: "Problemele clujenilor nu îmi sunt mie mai străine decât lor. Nu trebuie să vină nimeni să reinventeze apa caldă. Toate obiectivele majore sunt incluse în strategia actuală a Primăriei. Fluidizarea traficului, implementarea unui sistem alternativ de transport în comun, crearea unui pasaj subteran în zona centrală, parkinguri noi, realizarea centurii de sud, extinderea infrastructurii în zona Sopor – Fânațe, dar și alte obiective similare, sunt parte din strategia noastră. Prioritar este acum să găsim sprijin necesar la Consiliul Județean pentru a soluționa problema deșeurilor menajere. În paralel trebuie să ducem la bun sfârșit programul Cluj – Capitala Europeană a Tineretului, pentru că este eticheta noastră, până la urmă. Apoi, sigur, de anul viitor trebbuie să ne zbatem să intrăm în circuitul capitalelor culturale europene".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel