Data publicării:
Emil Boc intervine în conflictul din PNL. Mesaj despre Ludovic Orban, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău
Emil Boc a reacționat, după ce s-a cerut demisia lui Ludovic Orban.
Emil Boc susține că până la un punct exprimarea unor puncte de vedere în cadrul PNL e firească, dar continuarea acestei practici este păguboasă. Declarația a fost făcută în contextul în care mai mulți lideri ai formațiunii au cerut demisia lui Ludovic Orban.
"PNL e un partid viu, dinamic și până la un punct acest lucru e firesc. Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior exprimate acum în exterior și eu consider că până la un punct precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească, păguboasă", a declarat marți Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca.
Dezbaterile trebuie să rămână acum în interiorul partidului
"Dezbaterea trebuie să rămână de aici înainte în partid, vom avea un congres care va fi organizat potrivit statului, sper să fie o competiție între programe politice și nu între persoane, pentru că PNL de programe politice are nevoie, care să fie susținute de persoane credibile.
Cred că PNL are nevoie și de Rareș Bogdan, și de Ludovic Orban, și de Robert Sighiartău, de toți avem nevoie pentru că toți formăm o echipă, iar cei care vor merge la congres vor stabili locul fiecăruia, după programul și proiectul politic pe care îl susține", a mai spus Boc, care a precizat că nu are nicio funcție și nu dorește nicio funcție în PNL, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News