Noul primar al Clujului, Emil Boc, a declarat, luni, la emisiunea "Sub semnul întrebării" de la B1 TV, că dacă ar fi pierdut Primăria Cluj ar fi demisionat din fruntea PDL.
Fostul premier a precizat că rezultatul PDL este unul care merge în direcția dorită, respectiv obținerea a 20-30% la alegerile parlamentare din această toamnă.
"O să fiu primarul clujenilor, așa cum am primit onoarea votului cetățenilor din oraș. Sunt președintele PDL, rămân în această funcție. Dacă aș fi pierdut primăria, aș fi demisionat din fruntea PDL. Rezultatul PDL merge în direcția pe care ne-o dorim, adică care să ne ducă către 20-30% la parlamentare", a explicat Boc.
Acesta a arătat că PDL se află iar în postura de a își construi un viitor și de a ajunge la guvernare, după ce a plătit deja prețul stabilității României.
"Să nu uităm că PDL a fost un partid care și-a asumat sarcina de a trece țara prin criză și de a pierde voturi și imagine pentru stabilitate României, cred că am plătit la aceste alegeri o bună parte din acest preț. Cred că acum am ajuns în partea din care putem construi pentru a ajunge iar la guvernare", a mai spus Emil Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie