Data publicării:

Scandal la Primăria Clujului. Emil Boc, avertizat. Reacția edilului

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Viceprimarul Anna Horvath şi preşedintelui Consiliului Judeţean, Vakar Istvan, avertizează Primăria Clu cu judecata pentru că nu au fost instalate plăcuţe multilingve la intrările în oraş. 

Emil Boc este convins că totul se învârte doar în jurul alegerilor locale din 2016.

"Instanţa a dat câştig de cauză primăriei şi eu sunt obligat să respect legea. Cred că am dat în 10 ani semnalul că suntem într-un oraş normal, în care românii, maghiarii şi germanii trăiesc împreună, în care ne definim unii pe alţii. Acest demers are legătură mai degrabă cu apropiata campanie electorală decât cu un demers care să aibă acoperire în realitate, pentru că în Consiliul Local s-a aprobat concursul de soluţii pentru intrările în oraş în cinci limbi, română, engleză, maghiară, franceză şi germană.

Am pregătit acest demers conform regulilor europene, concursul de soluţii a fost adjudecat din peste 20 de propuneri, iar acum urmează să se facă proiectarea şi amplasarea la intrările în oraş. Astfel, acest demers îl pun mai mult pe seama unor pregătiri de campanie electorală pentru că, repet, vom avea plăcuţe conform concursului de soluţii. Cred că suntem pe drumul corect, iar dacă legea are anumite prevederi şi pe care noi trebuie să le respectăm nu putem fi acuzaţi că respectăm legea", a declarat Emil Boc la Napoca FM, potrivit citynews.ro

În luna februarie, Curtea de Apel a anulat o decizia a Tribunalului Cluj din 2014 cu privire la obligativitatea instalării de plăcuţe bilingve la intrările în oraş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel